Sindicalistii de la Imbunatatiri Funciare asteapta semnatura lui Remes

Articol adaugat in 14 August 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Liderul Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare(UNIF), Vasilica Blebea, a declarat, marţi, pentru NewsIn, că protestul din faţa ministerului va continua până când ministrul agriculturii Decebal Traian Remeş semnează ordinul privind administrarea specială a Societăţii de Îmbunătăţiri Funciare.

"Deşi ministrul agriculturii Remeş a anunţat că nu o să discute cu noi, vom rămâne în faţa ministerului până când obţinem administrare specială a societăţii. Aceasta este singura soluţie prin care activitatea noastră se poate debloca", a spus Blebea.

Ministrul agriculturii Decebal Traian Remeş a declarat, luni, că fiecare sindicat trebuie să discute problemele cu instituţia de care aparţine, astfel încât sindicaliştii ar trebui să discute cu cei ai Agenţia Domeniilor Statului (ADS), nu cu cei din minister. În ceea ce priveşte administrarea specială a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare(SNIF), Remeş a precizat că nu va semna ordinul respectiv până nu primeşte o documentaţie completă.

"Nu am discutat cu sindicaliştii deoarece nu mi-au solicitat încă un punct de vedere", a declarat, marţi, pentru NewsIn, preşedintele ADS, Daniel Drăgan.

Circa 15 lideri sindicali din UNIF, aflaţi în greva foamei de luni, continuă protestul în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit legii, administrarea specială în perioada de privatizare se instituie la societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice deţine un pachet majoritar de acţiuni, aflate în proces de privatizare, prin ordin de ministru. De la data instituirii procedurii de administrare specială, se adoptă o serie de măsuri excepţionale. Astfel, nicio regie autonomă, companie naţională sau societate comercială nu are dreptul să schimbe, să refuze ori să întrerupă servicii (electricitate, gaze naturale, apă) către societate.

În schimb, societatea este obligată să întocmească un grafic de reeşalonare a obligaţiilor restante către furnizorii de servicii şi să achite anumite rate potrivit graficului. Doar dacă acest grafic nu este respectat, furnizorii pot să întrerupă serviciile respective.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!