Esti aici : Timisoara » Stiri nationale › Rata şomajului în Bucureşti, în luna iunie, a fost de 2,2%, identică cu cea din mai
Rata şomajului în Bucureşti, în luna iunie, a fost de 2,2%, identică cu cea din mai
Articol adaugat in 09 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
Potrivit datelor de la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), din totalul populaţiei active din Bucureşti de 955.000 de persoane, 21.002 erau şomeri, la finele lunii iunie, peste jumătate (11.416) fiind femei.
AMOFM mai informează că, din totalul şomerilor înregistraţi, 43 de persoane au solicitat în luna iunie venit minim garantat. Datele AMOFM mai arată că agenţia a organizat cursuri de calificare/recalificare pentru aproape 700 de persoane, de la începutul anului, în luna iunie fiind organizate cursuri şi pentru 28 de persoane aflate în detenţie. Totodată, de la 1 ianuarie, un număr de 426 de absolvenţi au fost încadraţi prin subvenţa acordată de stat.
Potrivit legii privind stimularea ocupării forţei de muncă, angajatorii care încadrează absolvenţi primesc subvenţii între 1 şi 1,5 salarii de bază minime brute pe economie, timp de un an. Cei care angajează absolvenţi pe durată nedeterminată sunt scutiţi, pe o perioadă de un an, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă absolvenţilor respectivi.
De la începutul anului, peste 9.500 de şomari din Bucureşti au fost încadraţi în muncă, mai informează AMOFM.
Parerile celor ce au citit pana acum
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Tariceanu face cadou Frantei, de ziua nationala, un teren pentru noul liceu francez
- ›Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei a prins un hot intr-o statie RATB
- ›Primaria Capitalei demoleaza terasele neautorizate din parcul Herastrau
- ›Radu Vasile, Remes si Babiuc vor fi cercetati pentru privatizarea Romtelecom
- ›CEDO: a fost desemnat un alt judecator in cauzele revolutionarilor
- ›500 de milioane de euro pentru linistea sindicala
- ›Plecare in deplasare, conditionata de favoruri sexuale
- ›Fals la Educatie: Unii olimpici apar ca au luat premii, desi s-au situat pe ultimele locuri
- ›Dosarul de resedinta al lui Piedone s-a evaporat
- ›Martor in dosarul Zambaccian: 'Evident ca mi-era frica de familia Nastase. Cui nu i-ar fi fost?'
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.







