Galati: Nivelul Dunarii a scazut la jumatate din valoarea normala, din cauza secetei

Articol adaugat in 09 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Cotele Dunării, aflate în scădere pronunţată în ultimele săptămâni, au ajuns la jumătate din valoarea normală pentru această perioadă la Galaţi, iar la Cernavodă nivelul fluviului a scăzut cu zeci de centimetri sub mira hidrometrică şi măsoară -34 cm, transmite corespondentul NewsIn.

Directorul tehnic al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ), Florin Uzumtoma, a declarat, luni, că această situaţie afectează grav circulaţia navelor şi produce pagube însemnate armatorilor.

Potrivit directorului tehnic al AFDJ, Dunărea măsoară, luni, la Galaţi, 125 cm, adică mai puţin de jumătate din nivelul normal pentru acest interval, şi este în staţionare. "În mod normal, ar fi trebuit ca nivelul fluviului, la mira hidrometrică din Portul Galaţi, să fie cel puţin dublu, undeva între 250 şi 300 cm", a afirmat Florin Uzumtoma. În amonte, dar tot în sectorul românesc, cotele sunt şi mai mici. La Brăila, de exemplu, Dunărea măsoară, luni, 116 cm, cu trei centimetri mai puţin decât duminică, iar la Cernavodă situaţia este de-a dreptul critică. "La Cernavodă, s-a înregistrat o scădere de şase centimetri. Nivelul a coborât sub cota 0, fiind de -34 cm la miră", a precizat directorul tehnic al Administraţiei Fluviale.

Şi debitul Dunării înregistrează valori mai mici decât cele normale pentru această perioadă din an. "Debitele, în diverse puncte de măsurare, sunt cuprinse între 2.700 şi 3.150 metri cubi pe secundă, când ar fi trebuit să fie de 4.000-5.000 metri cubi pe secundă. La Porţile de Fier 1 avem un debit afluent - ce intră în baraj - de 3.130 mc/s şi unul defluent - ce iese din baraj - de 2.753 mc/s. Diferenţa dintre ceea ce intră şi ce iese din baraj este menită să protejeze sistemul hidroenergetic", a declarat Florin Uzumtoma. Conform aceleiaşi surse, tendinţele cotelor apelor Dunării şi ale afluenţilor sunt staţionare, însă ar putea înregistra o urcare în perioada următoare datorită creşterii parametrilor în amonte, în sectorul internaţional. "La Budapesta, s-au înregistrat creşteri ale nivelului fluviului cuprinse între 16 şi 62 de centimetri, astfel că, dacă la intrarea în ţară nu vor fi impuse restricţii, e posibil ca nivelul Dunării să crească şi în sectorul inferior", a spus Uzumtoma. Creşterile de nivel vor avea efecte benefice atât asupra navigatorilor, care merg în pierdere în această perioadă deoarece nivelul scăzut al fluviului obligă agenţii economici să-şi transporte o parte din mărfuri pe uscat, utilizând infrastructura rutieră şi feroviară, cât şi asupra Administraţiei Fluviale, care va putea reduce frecvenţa dragărilor şi, implicit, costurile de întreţinere a şenalului navigabil. AFDJ a solicitat, în urmă cu mai bine de o lună, Ministerului Transporturilor şi Guvernului, suplimentarea bugetului alocat operaţiunilor de dragare. "Am solicitat o suplimentare cu 700.000 metri cubi, echivalentul a aproximativ 3-4 milioane de lei", a declarat directorul tehnic al AFDJ, Florin Uzumtoma.

 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!