Esti aici : Timisoara » Stiri nationale › Corupţia este încă o problemă în România, în ciuda progreselor din 2006-Freedom House
Corupţia este încă o problemă în România, în ciuda progreselor din 2006-Freedom House
Articol adaugat in 14 Iunie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
Ratingul acestui an pe domeniul corupţiei s-a îmbunătţit de la 4.25 la 4.00. Conform criteriilor Freedon House, o schimbare cu trei sferturi de punct reprezintă o schimbare semnificativă pe perioada unui an.
"Corupţia rămâne o problemă în România, atât la nivelul înalţilor oficiali, cât şi cea la nivel micro. Totuşi, eforturile anticorupţie au fost mai eficiente decât oricând, DNA trimiţând în judecată un vicepremier al actualului guvern, un fost prim-ministru, câţiva membri ai Parlamentului şi oficiali guvernamentali", arată studiul dat joi publicităţii.
DNA a avut în 2006 un an bun, în ciuda unui început destul de tumultuos, mai arată documentul citat, indicând faptul că partidele de opoziţie au încercat la începutul anului o reducere a puterilor sale şi a independenţei.
Freedom House aminteşte intenţia de schimbare a legii de numire a procurorului general, motivată de dorinţa de îndepărtare a lui Daniel Morar de la conducerea instituţiei. În aceeaşi măsură este însă adusă în discuţie şi intervenţia comisarului european Franco Frattini care a avertizat că o astfel de mişcare ar fi aruncat incertitudinea asupra luptei anticorupţie.
În 2006 a crescut numărul şi calitatea anchetelor independente, mai arată studiul freedon house, arătând că de la numirea în fncţie a lui Morar, în toamna lui 2005, au fost trimise în judecată 1000 de persoane - printre care şapte parlamentari, doi miniştri şi un secretar de stat, mai mulţi magistraţi şi zeci de angajaţi ai forţelor de ordine - şi condamnate 400. Raportul mai arată că persoanele anchetate aparţin întregului spectru politic, deopotrivă puterii şi opoziţiei.
Documentul aminteşte cazul celor 30 de vameşi arestaţi pe aeroportul Otopeni, arestrarea primarului Aradului, "o rudă a preşedintelui Băsescu", al preşedintelui PD Constanţa, precum şi cazul Dinu Patriciu, "cel mai apropiat prieten politic al primului ministru şi principalul finanţator al PNL", precum şi cazul lui George Copos.
Toate aceste cazuri însă au dus la răzbunări politice, susţine Freedom House, amintind moţiunea simplă împotriva ministrului justiţiei Monica Macovei, păstrată în funcţie din teama că aderarea României la UE ar putea fi amânată.
Raportul mai arată că nu întreaga clasă politică este implicată în aceeaşi măsură în lupta anticorupţie. În acest sens, este amintit votul Parlamentului, care nu a acordat mandat procurorilor pentru a percheziţiona locuinţa fostului premier Adrian Năstase, de teamă să nu creeze un precedent. Pe de altă parte, caznele prin care a trecut legea de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Integritate - golită de conţinut în Camera Deputaţilor. Raportul aminteşte şi de scrisoarea comisarilor Olli Rehn şi Franco Frattini adresată liderilor partidelor politice prin care li se cerea sprijin în adoptarea legii ANI.
Raportul Freedom House privind corupţia conchide că România s-a situat - la o evaluare a Global Integrity Index - printre ţările cu cele mai "puternice" politici anticorupţie şi a primit aprecieri pentru "cel mai bun arsenal anticorupţie din lume". Totuşi, mai indică documentul, sondajele naţionale arată că românii aşteaptă încă rezultate obţinute prin acest arsenal.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›600.000 de romani isi serbeaza ziua numelui, de Sfantul Andrei
- ›Padurea din hartie prinde radacini in toata tara
- ›Cele mai ravnite carti din ultimul deceniu
- ›Patrimoniul Capitalei a ajuns pe rosu
- ›Cancerul de piele va fi diagnosticat in 20 de secunde
- ›Studentii din Ploiesti nu sunt interesati de votare
- ›Calugarii vor beneficia de asigurari de sanatate
- ›Au fost publicate modele de subiecte pentru Bac
- ›'Furam ca sa avem bani de droguri'
- ›Opt romani din zece sustin ca isi platesc la timp datoriile
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Gramul de "duh" zilnic
" Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes. "
Albert Einstein






