Esti aici : Timisoara » Stiri nationale › Colegiul Medicilor s-a autosesizat in privinta mortii Patriarhului Teoctist
Colegiul Medicilor s-a autosesizat in privinta mortii Patriarhului Teoctist
Articol adaugat in 03 August 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
Potrivit comunicatului remis, vineri, agenţiei NewsIn, Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, va face demersuri oficiale pentru a obţine şi verifica documentele medicale aflate în evidenţa Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Fundeni, privind procedeul de internare şi protocolul preoperator în cazul intervenţiei chirurgicale efectuate Patriarhului Teoctist de către prof. dr. Ioanel Sinescu.
Potrivit comunicatului, evaluarea documentelor medicale şi analiza efectuată de către experti vor fi incluse pe ordinea de zi a primei şedinte de lucru a Comisiei de Disciplină, care se va întruni după data de 15 august, iar decizia va fi comunicată ulterior.
Dr. Liana Pleş, director al departamentului jurisdicţie profesională din cadrul Colegiului Medicilor din Bucureşti a declarat, vineri, pentru NewsIn, că din punctul de vedere al Colegiului Medicilor nu există obligaţia medicilor de a anunţa autorităţile atunci când o personalitate se internează în spital. "Nu se pot face diferenţiei între pacienţi în funcţie de funcţia în stat pentru că în acest fel ar fi vorba despre discriminare, iar în actul medical, pacienţii ar trebui să fie egali".
În ediţia de vineri, cotidianul "Ziua" semnalează faptul că medicul personal al Patriarhului Teoctist , prof. dr. univ. Nicolae Ursea, medic primar medicina interna, medic primar nefrologie, doctor în ştiinţe medicale, care l-a îngrijit timp de 21 de ani afirmă că operaţia de prostată nu era necesară, deşi profesorul Ionel Sinescu a susţinut tot timpul că operatia ar fi fost obligatorie.
Potrivit cotidianului Ziua, apariţiile publice ale Patriarhului îl contrazic pe dr. Sinescu care a afirmat că problemele cu prostata l-ar fi făcut pe Patriarh să accepte operaţia pentru că trebuia să urineze foarte des şi acest stil de viaţă ar fi devenit un calvar. Jurnaliştii de la Ziua spun că la Slujba de Înviere de anul acesta, susţinută în aer liber, pe treptele Palatului Patriarhal, pe frig şi vânt, Patriarhul a slujit ore în şir, pâna la trei dimineaţa, fără să plece din faţa enoriaşilor, deşi alţi prelaţi, mai tineri, au mai luat mici pauze.
Medicul patriarhului a declarat pentru Ziua că urinările dese din ultima perioadă erau cauzate de o infecţie urinară aflată sub tratament. "Nu poate fi operat nimeni pe perioada unei infecţii", a declarat prof. univ. dr. Ursea, care îi recomandase Patriarhului, ca dupa tratarea infecţiei, să se opereze de prostată la o clinică din Germania.
Jurnaliştii de la Ziua spun că medicul Ionel Sinescu a încălcat mai multe reguli obligatorii începând chiar cu internarea Patriarhului. Buletinul Patriarhului a fost solicitat şi adus doar a doua zi, pentru a se întocmi certificatul de deces, iar examinarea sa a fost superficiala. Conform normelor medicale, în cazul unei operaţii care implica anestezie generală, efectuată asupra unui vârstnic cu afecţiuni cardiace cunoscute şi posibile deficienţe respiratorii, trebuie efectuat un Protocol de internare complex care implica un tratament preparatoriu, ce poate dura de la o zi la sapte zile, până la stabilizarea absolut sigura a bolnavului. În cazul în care în această perioadă se constată şi alte afecţiuni este obligatorie consultarea unor medici specialişti, prin crearea unei Comisii speciale. Patriarhul nu a fost nici analizat, nici măcar pulmonar, pentru a se cunoaşte mai bine stadiul sănătăţii sale înainte de anestezia generală, mai scriu jurnaliştii de la Ziua.
Conform specialiştilor consultataţi de Ziua, şansele de supravieţuire sunt de 50% într-o intervenţie chirurgicală, asupra unui pacient nonagenar, cardiac aflat sub anestezie generală. Jurnaliştii acuză că nici pacientul, nici anturajul sau, nici medicul personal, specialist urolog, nu au fost informaţi de riscul de 50%. de deces. De asemenea, Patriarhul nu a ştiut că va fi anesteziat total, ba mai mult, documentul standard pentru asumarea responsabilităţii operaţiei "Consimţământul Informat", nu a fost semnat de Patriarh, pentru a nu fi "jignit" sau "influenţat psihic înainte de operaţie, aşa cum a motivat dr. Sinescu.
Medici specialişi urologi consultaţi de Ziua spun că dacă nu era o urgenţă după cum a recunoscut şi dr.Sinescu, prostata se putea trata medicamentos sau se mai putea alege soluţia unei sonde sau a unei cistostome, ambele variante fiind extrem de simple şi fără nici un fel de riscuri letale.
Înmormântarea Patriarhului Teoctist, decedat luni, va fi cea a unui monah, un ritual funerar special, diferit nu numai de cel al mirenilor, ci şi de cel al preoţilor.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Vosganian vrea sa demareze lucrarile reactoarelor 3 si 4 in acest an
- ›Trafic cu oale si farfurii de patrimoniu
- ›Ministrul de externe al Romaniei in Republica Moldova
- ›Johannis vrea promovarea intregii Transilvanii
- ›Cartita invrajbeste CNSAS
- ›Oprescu, la sfat cu viceprimarii si primarii de sector
- ›Geoana si Nastase, convinsi ca Iliescu va candida din nou
- ›Sefii PNL candideaza in carca lui Chiliman
- ›UE ingrijorata in privinta luptei anti-coruptie
- ›CFR mai pierde pe nimic o bijuterie: complexul Astoria de la Snagov
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Curs Valutar - 09 Jul 2008
Euro:3.5934 RON
Dolarul SUA:2.2861 RON
Lira sterlin:4.5186 RON







