Esti aici : Timisoara » Stiri nationale › ANM: Precipitatii reduse in zonele afectate de seceta extrema, pana in noiembrie
ANM: Precipitatii reduse in zonele afectate de seceta extrema, pana in noiembrie
Articol adaugat in 30 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
Potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cantităţile de precipitaţii prognozate pentru lunile august, septembrie şi octombrie vor fi cu mult sub norma climatologică valabilă pentru această perioadă, deficitul de apă manifestându-se cu precădere în zonele deja afectate de secetă - sudul şi sud-estul ţării. "În nord şi nord-est vor fi cantităţi de precipitaţii între 10-60 de litri pe metru pătrat, în condiţiile în care 64 de litri pe metru pătrat este norma climatologică pentru luna august. Problema este că în partea de sud, sud-est şi est a ţării, unde avem secetă, prognozele arată pentru luna august cantităţi între 10-40 de litri pe metru pătrat, adică mai mici decât normele climatologice", afirmă Sandu, citat de Jurnalul Naţional.
Potrivi acestuia, în august, faţă de norma de 64 (n.r. - litri pe metru pătrat), prognoza ne arată 40 de litri pe metru pătrat. În luna septembrie, norma climatologică e de 45 şi ne aşteptăm la precipitaţii apropiate de normă în partea de nord şi în cea de vest a ţării. "Lucrurile stau mai bine în septembrie decât în august, sunt cantităţi mai importante, mai mici, dar destul de importante. În luna octombrie se păstrează acelaşi scenariu, adică între 40 şi 80 de litri pe metru pătrat în nord şi vest şi între 20 şi 40 în partea de sud. În noiembrie, 40-60 litri pe metru pătrat pe o suprafaţă mai mare, deci e prima lună în care încep să fie şi în partea de sud. Sud-estul Moldovei încă rămâne secetos, dar, repet, e prima lună în care se înregistrează precipitaţii mai însemnate", a explicat Ion Sandu.
De asemenea, acesta a amintit de cantitatea redusă de precipitaţii înregistrate în lunile iunie şi iulie, ceea ce a condus la deficitul de apă din sol care a determinat fenomenul de secetă extremă. "În luna iunie am avut 50 de litri pe metru pătrat, faţă de norma climatologică de 90 de litri pe metru pătrat. În iulie, la momentul actual, ne aflăm la 30 şi ceva şi nu cred că vom avea 40 de litri pe metru pătrat, faţă de norma climatologică de aproximativ 70 de litri pe metru pătrat", a mai spus Sandu.
Potrivit acestuia, fenomenul de secetă din acest an este mai puternic decât în anul 1946. "Argumentele sunt simple: cantitatea de precipitaţii din septembrie 1945 până în august 1946 a fost mai mare decât cantitatea de precipitaţii căzute din septembrie 2006 până în august 2007. Eu am spus de multă vreme, şi pe unii i-a deranjat, că vom avea secetă mai puternică decât cea din 1946. Din păcate, iată, se adevereşte", a menţionat directorul ANM.
În ceea ce priveşte temperaturile aşteptate pentru lunile de iarnă, oficialul ANM a precizat că "vom avea o iarnă destul de blândă", cu temperaturi de 0-6 grade, izolat -2 şi 0 grade în funcţie de zone, în luna decembrie, şi fără zăpadă. "N-o să fie zăpadă, pentru că temperaturile vor fi mai ridicate cu două grade faţă de normele climatologice ale fiecărei luni. Mi-e greu să cred că o să fie iarnă timpurie. În luna decembrie, între 40-80 litri pe metru patrat pentru o mare parte din ţară, deci vor fi cantităţi normale de precipitaţii. În ianuarie va fi la fel ca în decembrie, chiar mai bine, precipitaţii apropiate de norme în toată ţara (...) Asta e concluzia: temperaturi şi precipitaţii mai aproape de normă în nord şi în vest şi mai cald şi mai secetos în rest", a adăugat directorul Administraţiei de Meteorologie.
Cu privire la prognoza meteorologică pe termen scurt şi mediu, oficialul ANM a explicat că, începând de marţi, vremea se va răci, înregistrându-se temperaturi de sub 35 de grade. "Pot să fie izolat 34-35 de grade, dar nu va mai fi caniculă, ca să fie necesare atenţionări cu cod galben, cod portocaliu şi aşa mai departe. Această temperatură care este aproape de normal şi suportabilă durează până la data de 12 august", a explicat Sandu. Ulterior acestei date, potrivit prognozei Centrului European de prognoză din Anglia, temperaturile vor fi mai ridicate decât normele climatologice, mai ales pentru partea de sud, sud-est şi sudul Moldovei.
Parerile celor ce au citit pana acum
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Vosganian vrea sa demareze lucrarile reactoarelor 3 si 4 in acest an
- ›Trafic cu oale si farfurii de patrimoniu
- ›Ministrul de externe al Romaniei in Republica Moldova
- ›Johannis vrea promovarea intregii Transilvanii
- ›Cartita invrajbeste CNSAS
- ›Oprescu, la sfat cu viceprimarii si primarii de sector
- ›Geoana si Nastase, convinsi ca Iliescu va candida din nou
- ›Sefii PNL candideaza in carca lui Chiliman
- ›UE ingrijorata in privinta luptei anti-coruptie
- ›CFR mai pierde pe nimic o bijuterie: complexul Astoria de la Snagov
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
















