Esti aici : Timisoara » Stiri locale Timisoara › Zeci de kilometri de groază / Locuitorii comunelor din nordul judeţului Timiş sunt terorizaţi de camioane
Zeci de kilometri de groază / Locuitorii comunelor din nordul judeţului Timiş sunt terorizaţi de camioane
Articol adaugat in 19 Ianuarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : RENASTEREA BANATEANA
Ostaficiuc e de vină!
Linia verticală pe care primarul Roşianu o vede la preşedintele executiv al PD Timiş, care este, totodată, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, stă însă strâmb în ochii oamenilor din localităţile învecinate Giarmatei, şi anume, Pişchia, Fibiş şi Maşloc. Locuitorii de aici sunt terorizaţi de maşinile de mare tonaj care tranzitează drumul judeţean ce străbate aceste localităţi şi spun că principalul vinovat este Constantin Ostaficiuc. Locuitorii comunei îl suspectează pe preşedintele CJT că ar avea o firmă de construcţii. "Sunt camioanele lui Ostaficiuc", spun oamenii. De câţiva ani, pe ruta Maşloc - Timişoara, basculantele mai multor firme de construcţii le fac oamenilor din această zonă viaţa un calvar. Acestea transportă material de construcţie de la Mureş spre Dumbrăviţa şi Timişoara, acolo unde se construieşte casă după casă. Afacerea e profitabilă pentru unii şi catastrofală pentru cei care suferă din cauza zgomotului infernal şi a trepidaţiilor rezultate în urma tranzitării vehiculelor de mare tonaj. "Ne dărâmă casele. Noi ne-am renovat recent casa şi iar au crăpat pereţii. Nu mai putem suporta. Şi ziua şi noaptea circulă ăştia încontinuu", se plânge un anumit domn Stan din Pişchia. Locuitorii din Pişchia au fost şi la cosiliul judeţean, având chiar o întrevedere cu Constantin Ostaficiuc şi reprezentanţi ai poliţiei, dar, pentru că nu s-au luat măsuri, sunt decişi să-şi facă singuri dreptate. "Vom ieşi în stradă să blocăm drumul!" spun localnicii.
Cine cotizează la "Judeţ"?
În pofida faptului că la intrarea şi ieşirea din Pişchia sunt montate indicatoare rutiere cu limitare de viteză şi de tonaj, camioanele circulă pe DJ 691 de parcă ar participa la o competiţie de raliu. Şi mai-marii comunei admit că e o problemă la care nu au găsit o rezolvare. "Am vorbit la consiliul judeţean, ne-au promis că vor rezolva problema, dar ... Unii şoferi au primit derogări, de la judeţ, ca să poată trece pe aici, şi nu avem ce să le facem. A venit poliţia, a fost cu radarul, au fost cu cântarul, unii au primit amenzi dar, ştiţi cum e, au staţii şi se anunţă între ei când e un control şi nu mai trece nimeni", a declarat viceprimarul Pişchiei, Alexandru Şofronici. Într-adevăr, ne-a fost dat să vedem şi noi cum, înainte de intrarea în sat, mirosind ceva, mai mulţi şoferi de basculante au tras pe marginea drumului, aşteptând să treacă pericolul. Am numărat câteva firme înscrise pe maşinile de mare tonaj care tranzitau ruta: Cerealis, Fil Sav Construct, Arabesque, Izometal - Confort, Moticica Grup, Constructim. Pentru că autorităţile nu au luat măsuri concrete, locuitorii din Pişchia se gândesc, acum, să iasă în stradă şi să blocheze drumul.
Mai-marilor comunelor nu le pasă de localnici
Pe măsură ce înaintăm spre judeţul Arad, sesizăm că interesul mai-marilor localităţilor înşirate pe DJ 691 scade atunci când vine vorba de aceeaşi problemă. Şi în Fibiş oamenii sunt revoltaţi din aceeaşi cauză, a camioanelor, însă edilii de aici nici măcar nu au încercat să facă ceva: "Vin camioanele de la Lipova şi de la Zăbrani. Oamenii au făcut sesizări, dar nu avem cum să-i oprim pe şoferi. La consiliul judeţean nu ne-am dus...", declară viceprimarul comunei, Ioan Ignat. Şeful de post din localitate spune că şi la ei în comună vine poliţia judeţeană, dar şoferii se anunţă între ei şi aşteaptă până pleacă oamenii legii. "Pe unii îi mai amendăm şi noi, le mai găsim ceva, dar nu avem nici radar, nici cântar. Pentru asta, trebuie să vină poliţia judeţeană", spune şeful de post din Fibiş. Şi dacă la Fibiş dezinteresul edililor-efi faţă de calvarul oamenilor era pe jumătate conturat, la Maşloc, ultima localitate de pe "traseul groazei", cetăţenii au început să blesteme când am pomenit numele primarului. "ăsta? Ce să se intereseze de comună? ăsta îi ajută pe bogaţi şi pe săraci îi scoate afară. Cu ăsta nu poţi vorbi normal că te aruncă în stradă. Nu-i pasă de lumea necăjită. Nu-i ca fostul primar, Pelea... ăla era om bun. Nici vicele nu-i mai breaz", îşi varsă năduful o tânără localnică. Ca să nu-şi dezmintă "faima", primarul Dorin Mic ne-a trântit şi nouă uşa-n nas.
Constantin Ostaficiuc neagă orice implicare
Drumul nostru prin judeţ s-a oprit la cel arătat cu degetul de oameni: preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc. Acesta a negat că el sau vreun membru ar familiei sale ar avea vreo firmă de construcţii sau că ar exista un interes ascuns. "Se dau, într-adevăr, aprobări, nu derogări, pentru unele societăţi care plătesc o taxă la Direcţia judeţeană de drumuri, pentru a trece prin acele localităţi. Timişoara se extinde, nu putem opri dezvoltarea, construcţiile. Cunosc problema oamenilor, pe acolo trec 220 de basculante pe zi. Singura soluţie este refacerea drumului judeţean Alioş - Timişoara, care străbate comunele. Odată drumul refăcut, trepidaţiile se vor diminua. În primăvară sperăm să începem lucrările. În momentul de faţă, este în curs de derulare licitaţia, în urma căreia se va desemna firma câştigătoare care va executa lucrările de modernizare pentru 42 de kilometri de drum", a explicat preşedintele CJT. Ştiind cum se mişcă astfel de lucruri putem avansa o părere, anume, că mulţi pereţi se vor mai crăpa pånă drumul în discuţie va fi consolidat.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Concert SMUT/COROZIV/ANTIDOT
- ›EUROPA se lanseaza la libraria Caligraf
- ›A treia si ultima expozitie din seria "Mana Libera // Carte Blanche"!
- ›Portrete ale Personalitatilor de Renume V.:concert Palya Bea
- ›Bancnote de 100 de lei false, la Timisoara
- ›Timisoara are doi noi generali
- ›"Prostia omeneasca" aduce iarna la Merlin
- ›"Peticica si omul de zapada", cel mai jucat spectacol al lunii la Teatrul Merlin
- ›Start pentru inscrieri la cea de-a cincea editie a Festivalului B-EST
- ›Cadouri studentesti pentru copiii saraci
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.






