Tramvaie cu emisie specială

Articol adaugat in 23 Iunie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 

Prima ediţie a festivalului sTRAdART, gândit să concentreze evenimente culturale în spaţii publice, s-a desfăşurat anul trecut, în Piaţa Traian. De data aceasta, pentru perioada 27-29 iunie 2008, într-o ediţie denumită „Deliruri periferice”, organizatorii – Centrul Cultural francez şi Centrul Cultural German – şi-au propus să lege între ele, prin tramvai, cele două cartiere vechi ale Timişoarei: Fabric (Traian) şi Iosefin, ai căror locuitori par să se distanţeze din ce în ce mai mult, după cum argumentează Delia Giurma, asistentul cultural al CCF. În tramvaiul 1 se va desfăşura un proiect de instalaţie sonoră intitulat „Timişoara Capella”, al artiştilor francezi Julian Grosjean şi Ulrich Estreich.

Conţinutul proiectului presupune realizarea unei instalaţii sonore în tramvai care să prezinte mărturiile locuitorilor din Timişoara (interviuri cu aceştia realizate de artişti în perioada de rezidentă, arhive radiofonice) despre patrimoniul, cultura, originea şi istoria oraşului Timişoara (în special a cartierelor Traian, Cetate, Iosefin). În tramvaiul 2 se va afla artistul german Rochus Aust, cu „Geamantanul cu sunete”. Ideea principală a acestui proiect este culegerea de sunete specifice cartierelor periferice Fabric şi Iosefin şi transportarea lor cu tramvaiul spre centru. Înregistrările vor fi purtate într-un geamantan echipat cu difuzoare. Rochus Aust va „desface” în fiecare staţie de tramvai un element sonor, realizând astfel un microconcert din geamantan şi trompeta sa. Călătorii vor trebui să recunoască de unde provin sunetele. În cele din urmă, intervenţiile artistice pe linia de tramvai şi în staţii vor cădea în răspunderea artiştilor români.

Artistul Silvestru Munteanu va lipi postere autocolante în staţiile de tramvai şi pe geamurile tramvaielor, într-un demers antropologic, iar Vlad Cadar va schimba atmosfera spaţiului din Piaţa Traian, Piaţa Maria, Piaţa Bălcescu, prin colorarea luminii becurilor stradale şi a jumătăţilor de sferă din beton care opresc trecerea maşinilor peste linia de tramvai.

Programul de circulaţie al celor două tramvaie este următorul: vineri, 27 iunie, ora 19 - deschiderea evenimentului în Piata Traian plus concert de percuţie SPLASH, ora 20 - prima călătorie a serii pentru publicul larg, ora 21 - a doua călătorie a serii pentru publicul larg (traseul respectat va fi: Piaţa Traian, Libertăţii, Maria, Iosefin, Dâmboviţa la capăt de linie, Iosefin, Maria, Ghe. Doja, Bălcescu, 1 Decembrie, Banatul, Piaţa Traian, Gara de Est); sâmbătă, 28 iunie, orele 10 şi 16 - traseu pentru copii, orele 11, 17, 21 şi 22 – traseu pentru publicul larg (între 10 şi 12, respectiv 16 şi 18 vor avea loc ateliere de desen pentru copii în Piaţa Traian); duminică, 29 iunie, orele 10 şi 12 - traseu pentru publicul larg, ora 11 – traseu pentru copii.

De remarcat că festivalul sTRAdART este realizat cu sprijinul Fondului Elysée pentru proiecte culturale franco-germane în ţări terţe, al Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, al Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) şi al Societăţii Germane pentru Cooperare Tehnică (GTZ).

 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!