Titularizarea profesorilor va dispare

Articol adaugat in 12 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 

Actualul sistem de mişcare în sistem a profesorilor este păstrat de pe vremea guvernării comuniste, când oraşele erau închise. În anii aceia devenea aproape imposibil ca un profesor care preda la ţară să poată spera că va ocupa vreodată un post de liceu dintr-un oraş. Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, fizician dr. Sandu Golcea, ne-a declarat că, "indiferent dacă ne place sau nu ne place, trebuie să aplicăm legea. Suntem sau nu suntem de acord cu principiile actualei legislaţii, trebuie să o respectăm! Nu este vorba de o declasare între profesorii de la sat faţă de cei de la oraş, doar că nu li se permit mişcări de personal de tipul transferului, adică cele care se fac nu pe bază de concurs, ci numai pe bază de concurs de acte."

În momentul de faţă, concursul de ocupare de post se face în sistem centralizat, adică subiectele vin de la minister, inspectoratul organizează doar concursul, iar probele scrise se corectează în altă localitate pentru a asigura corectitudinea. Concursul este, de fapt, unul de tip general, cineva care dă concurs dă pe toate posturile afişate din judeţul respectiv. "Necesarul de cadre didactice este centralizat la nivel de inspectorat şi raportat la minister. Sistemul este corect gestionat, în momentul de faţă, deci nu se pot fac mişcări de personal în mod arbitrar, la decizia inspectorului general", a spus Sandu Golcea. Totuşi, din perspectiva descentralizării, schimbări esenţiale nu vor putea fi vizibile decât cel mai devreme începând cu anul şcolar 2009-2010.

Deşi nu se ştiu exact detaliile viitoarei legislaţii din domeniul învăţământului, un lucru este clar: şi la noi vor fi aplicate principiile folosite de toată Europa, concursul pentru ocuparea unui post liber se va da la nivelul unităţii de învăţământ. Sandu Golcea: "Unitatea de învăţământ va stabili, de exemplu, că are 3 posturi libere de matematică. Pentru ocupare se poate prezenta oricine care respectă condiţiile de studiu, dar nu mai apare condiţia socială de mediu, rural sau urban. Oricine se poate prezenta la concurs pentru acel post, scos la concurs de şcoala respectivă. Cum se procedează în celelalte ţări. Cel care dă concursul, pe post, susţine o lucrare de evaluare a părţii tehnice, dar susţine şi un interviu în faţa consiliului de adninistraţie." Inspectorul şcolar general din Timiş apreciază că, în acest fel, vor dispare mentalităţile care îi fac pe unii dascăli să se autoplafoneze, considerând că sunt titulari pe viaţă, şi nemaidorind să se autoperfecţioneze.

Contractele de muncă vor fi întocmite pe durată determinată, între unul şi patru ani. După expirarea perioadei, profesorul va fi supus unei evaluări, când se va decide dacă se va continua cu acesta sau se va organiza un nou concurs. Evident, la luarea unei decizii vor fi analizate toate detaliile, inclusiv pe cel al prestigiului cadrului didactic. "Nu este cazul ca profesorii să creadă că vor fi în mijlocul unui concurs perpetuu, asta sperie pe toată lumea. Se pune problema evaluării. Dacă este bun, profesorului i se prelungeşte contractul, dar tot pe o perioadă determinată. Titulatizarea va dispare. Dar, probabil, va exista o perioadă de tranziţie la trecerea la noua legislaţie", a mai spus Sandu Golcea.

Evitarea discutării acestor legi are şi o motivaţie economică, vina nu aparţine în totalitate parlamentarilor. E important nivelul de dezvoltare economică, apar cheltuieli care cad în sarcina comunităţilor locale. Este nevoie ca legile învăţământului să fie susţinute şi de legea bugetului. Presupunând că învăţământul va avea un cadru legislativ nou în 2009, bugetul valabil va fi tot cel făcut în 2008. Deci totul va deveni operaţional abia în 2010. "Altfel se va ajunge în ipostaze hilare, a încheiat Sandu Golcea, amintind problema acordării tichetelor cadou!"

 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!