Timişorenii mai au 21 de zile să se înscrie la pensiile private

Articol adaugat in 27 Decembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
Până la finalul campaniei - 17 ianuarie

Au mai rămas 21 de zile, până în 17 ianuarie, când campania de aderare la fondurile de pensii administrate privat va lua sfârşit. Un lucru trebuie remarcat: cu toate că, până acum, cei 18 adiministratori (firme) de pensii private validaţi au desfăşurat acţiuni promoţionale foarte puternice pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, în acest moment, există foarte mulţi dintre aceştia care nu au decât câteva zeci de înscrişi. Conform ultimei validări, unele firme nu aveau niciun "pensionar" înscris, iar altele aveau 54. Şi încă un lucru de remarcat: deşi au trecut mai mult de trei luni, din 17 septembrie, de când a început campania de înscriere la acest fond de pensii, cu totul nouă pentru noi, există tineri care nu ştiu că trebuie să se înscrie în mod obligatoriu la aceste pensii administrate privat, iar timpul trece implacabil.

Cei până la 35 de ani trebuie să se înscrie obligatoriu

În acest context, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) recomandă celor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate să aleagă, dacă nu au făcut-o până acum, unul dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat. În caz contrar, vor fi repartizaţi aleatoriu, de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), sistemul informatic va fi cel care va alege în locul lor, după 17 ianuarie. Trebuie amintit că în sistemul pensiilor administrate privat se pot înscrie salariaţii cu vârste de până în 35 de ani şi opţional cei cu vârste de până în 45 de ani, care sunt înregistraţi în evidenţele CNPAS ca plătitori de contribuţii de asigurări sociale de stat. De asemenea, CSSPP recomandă salariaţilor să solicite agenţilor de marketing cât mai multe informaţii despre sistem, să consulte cât mai multe oferte ale fondurilor de pensii şi să semneze actul de aderare numai după parcurgerea completă a prospectului schemei de pensii.

Fals şi uz de fals

Conform specialiştilor, tinerii trebuie să se informeze, în primul rând, despre drepturile şi obligaţiile atât ale lor, cât şi ale firmelor de pensii private, precum şi despre riscurile financiare, tehnice şi de altă natură şi despre elementele de transparenţă a informaţiilor. Din păcate, neregulile şi încălcările legii sunt atât de mari şi multiple, încât guvernul a decis să modifice cadrul juridic, Legea 411 din 2004, privind pensiile private obligatorii, dar şi Legea 204 din 2006, privind pensiile private facultative. De fapt, lupta este extrem de acerbă între cele 18 firme validate de către CSSPP, pentru a acapara cei 3,5 milioane de clienţi cu vârste de până la 45 de0 ani, care pot adera la Pilonul II. Una dintre cele mai grave încălcări ale legii este faptul că agenţii economici obligă angajaţii să se înscrie la o anumită firmă, deşi legea interzice. De fapt, acest lucru se întâmplă în urma unor înţelegeri tacite între agentul economic şi unele firme de asigurări, prin care agentul economic este plătit regeşte. Dar situaţia este mult mai gravă.

Există firme de asigurări care îi plătesc pe cei care aderă la firma respectivă, contrar legii. În aceste condiţii, clienţii se înscriu la mai multe firme de asigurări, pentru a încasa mai mulţi bani. Astfel, CSSPP a înregistrat, în perioada 17 septembrie - 13 decembrie, un număr de 433 sesizări referitoare la procesul de aderare iniţială, iar pentru 158 dintre acestea s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală pentru infracţiuni ce vizează fals de semnături şi uz de fals. Rezultatul procesului de validare a actelor de aderare, la finalul primei etape (17.09.2007 - 15.11.2007), este de 2.201.594 de înscrişi, din care validaţi 2.116.267 şi validaţi cu rezervă 85.327, iar invalidaţi au fost 16.930. Numărul persoanelor cu vârsta sub 35 de ani era de 1.382.694, iar cele cu vârsta între 35 şi 45 de ani era de 818.900. Femei erau 1.122.813, iar bărbaţi: 1.078.781.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   LEUL
    din TIMISOARA
     

    fac pensii la aviva.....0749141703

    Comentariu adaugat in 27.12.2007, ora 16:32.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!