Ţara Europa
Articol adaugat in 12 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Presa locală a mediatizat recent un eveniment la care am participat mai mulţi jurnalişti din Banat: Ziua Banatului la Bruxelles. Evenimentul a fost organizat la ideea parlamentarului european Sorin Frunzăverde, reşiţean şi bănăţean cu personalitate, poate unul dintre puţinii care au înţeles rostul identificării cu zona proprie. În politica europeană numită "Europa regiunilor", a face un eveniment în "casa" Europei, în sediul instituţiei care este, în cel mai adevărat sens al cuvântului, capitala Uniunii Europene, nu pare un lucru spectaculos. Parlamentarii de la Bruxelles sunt obişnuiţi cu astfel de evenimente: expoziţii de artă, de fotografie, concerte, discursuri, susţineri de expozeuri pe teme mai puţin cunoscute celor din afara zonei, cu atât mai mult cu cât anul acesta este al multiculturalităţii.
Banatul este, din acest punct de vedere, regiunea cea mai expresivă din România, dar şi din Europa, cu o voce sonoră a celor 23 de etnii diferite, care convieţuim aici. Zilele Banatului în Europa ar fi fost, în anii '90, o spaimă a celor din categoria Vadim Tudor, un motiv de delir al securiştilor activi ( încă, din păcate, pentru democraţie), o raţiune de a da peste cap orice tentativă de a promova componenta culturală şi dimensiunea complexă a spiritului bănăţean. Dacă asta ar fi fost în anii '90, toţi cei de acolo am fi avut renume dintre cele mai proscrise în anii amintiţi: distrugători de naţiune, forţe ale federalizării României, spărgători de graniţe şi cine-mai-ştie-ce!? La numai zece ani diferenţă de vremea episoadelor imposibil de acceptat de către naţionaliştii securişti, ne găsim acum în epoca toleranţei.
Anii mileniului al treilea par a aduce schimbarea mult dorită. Toleranţa în tot ce ne înconjoară (şi nu tolerarea răului) aduce o speranţă şi o şansă în viaţa de la care (încă) mai aşteptăm binele. Binele autentic, nu doar filozofic sau teoretic, binele care are caracteristici generale, nu formale. Lumea aşteaptă încă mari schimbări. Şi are nevoie de ele.
Campania electorală din acest an aduce un aer nou: mai multe femei candidate la diferite poziţii publice. Pentru prima dată, sunt două candidate la Primăria Timişoara. Şi ambele, Rodica Vlad şi Maria Grapini, se bat cu toată energia să arate că ar putea fi o variantă a noului. Toleranţa începe cu acceptarea ideii de schimbare, chiar dacă ea nu are loc (încă). Toleranţa în comunicare începe cu ascultarea celuilalt. A celui care are o altă părere. A celui care are nevoie de tăcerea ta, măcar pentru o clipă.
Banatul are nevoie de schimbări. Pe lângă ideile nobile legate de cultură şi interculturalitate, avem nevoie de dovezi pragmatice ale cotidianului confortabil: drumuri, acces în zone izolate, şcoli, spitale. Banatul este încă suma imaginilor pozitive cumulate din istorie. Dar el are nevoie de schimbare. Politicieni ca Sorin Frunzăverde, care să simtă asta înainte de orice, sunt, din păcate, puţini.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Graficianul Sorin Bijan, pe simezele Papillon Café
- ›Campania „Mamaia caută o vedetă” vine la Timişoara
- ›Concurs literar pentru tineri
- ›„e-Vacanţă” în 7 localităţi timişene
- ›Burse Rosalynn Carter pentru jurnalism, pe probleme de sănătate mintală
- ›Inundaţiile, seceta şi poluarea apelor, cele mai periculoase fenomene
- ›Speranta cu Franklin Graham pe „Dan Păltinişanu”
- ›Trans Sped eficientizează managementul documentelor
- ›Nouă specializări de tip master
- ›PricewaterhouseCoopers Timişoara s-a mutat într-un nou sediu
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.







