Spectacolul "Capra…" cu Marcel Iureş, la Timişoara şi Arad

Articol adaugat in 29 Noiembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
Unul dintre cele mai bune spectacole montate în acest an în ţară, la Teatrul Act, "Capra sau Cine e Sylvia" de Edward Albee, în regia reputatului Alexandru Dabija, va fi prezentat în luna decembrie pentru prima oară la Timişoara, de către Agenţia GoArt. Ilustrul actor Marcel Iureş interpretează în acest spectacol rolul unui om îndrăgostit de… o capră.
O puternică, ciudată şi bulversantă experienţă teatrală, o poveste plină de umor şi strălucit pusă în valoare, spectacolul îi mai are în distribuţie pe Emilia Dobrin, Constantin Drăgănescu şi Marius Damian, care joacă aici rolul unui homosexual "din cap până în picioare". Piesa "Capra sau Cine-i Sylvia?" a fost recompensată cu Premiul Tony în 2001.
Premiera mondială a avut loc în 10 martie 2002, la John Golden Theatre în New York, cu o distribuţie formată din Bill Pullman (apoi Bill Irwin), Mercedes Ruehl (apoi Sally Field), Stephen Rowe şi Jeffrez Carlson. Autorul piesei, Edward Albee, căruia, în 2005, i s-a decernat Liftime Achievement Tony Award (Premiul Tony pentru Întreaga Carieră), este considerat "unul dintre cei câţiva cu adevărat mari dramaturgi americani în viaţă" - cum îl numea Ben Brantly în The New-York Times, având în palmares, anterior anului 2005, şase distincţii importante: trei Premii Tony şi alte trei Pulitzer (1966, 1974, 1991). În 1980 a fost decorat de către Academia Americană şi Institutul de Arte şi Litere cu Medalia de Aur pentru Dramă, iar în 1996 a primit atât Kennedy Center Honors, cât şi Medalia Naţională pentru arte.
Spectacolul "Capra…" va avea două reprezentaţii la Timişoara, în zilele de 9 şi 10 decembrie, de la ora 19, în sala Teatrului German de Stat Timişoara. De asemenea, în zilele de 11 şi 12 decembrie, el va fi prezentat şi în Sala Studio a Teatrului Clasic Arad. Biletele se găsesc la agenţiile de bilete ale teatrelor. Preţurile biletelor sunt de 60 şi 50 de lei. Rezervări se pot face la numerele de telefon 0722.800.544 şi 0741.013.190.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!