Saptamana viitoare va demara Campania Bolilor Rare

Articol adaugat in 23 Februarie 2009 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
În amfiteatrul Spitalului de Urgenta nr. 3 pentru Copii „Louis Turcanu” din Timisoara va avea loc astazi, de la ora 12, lansarea Programului campaniei de informare si de sustinere medicala si social-educativa a bolilor rare. Potrivit specialistilor, exista peste 8.000 de astfel de afectiuni, prea putin cunoscute de populatie, chiar si de catre corpul medical si oficiali din sistemul de sanatate. Astfel ca, ĂŪn  ultima zi a lunii februarie, se marcheaza, ĂŪnca de anul trecut, Ziua europeana a bolilor rare, care va fi si la Timisoara. Din programul campaniei, saptamĂĒna viitoare vor fi montate doua corturi, unul ĂŪn Piata Libertatii, iar altul ĂŪn fata Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes”, unde medicii si studentii la medicina, precum si voluntari pentru bolile rare vor oferi celor interesati informatii si materiale de informare (pliante, fluturasi etc.) referitoare la cauzele bolilor rare. De asemenea, vor mai fi organizate ĂŪntĂĒlniri ale medicilor pediatri si geneticieni cu parintii celor afectati de boli rare, ĂŪn cadrul carora vor fi lansate mai multe carti de specialitate, respectiv: „Bolile rare-sfaturi utile pentru parinti”, “Bolile rare, ĂŪntre daruire si ĂŪntelegere”, dar si un „Ghid de diagnostic pentru bolile rare”, destinat medicilor. Campania se va ĂŪncheia sĂĒmbata viitoare, 28 februarie, ĂŪn amfiteatrul UMF „Victor Babes”. L. DACILESCU
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   doiu67
    din Timisoara
     

    8000!!!

    Comentariu adaugat in 23.02.2009, ora 08:43.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!