Sancţiuni pentru scandaluri şi practicarea jocurilor de noroc

Articol adaugat in 16 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Primaria Timisoara

 
Poliţiştii comunitari au fost solicitaţi, în ultimele zile, să intervină în cazul mai multor scandaluri care au avut loc pe teritoriul municipiului, cei care le-au provocat sau au participat la acestea fiind sancţionaţi conform Legii 61/1991 republicată. Conform aceleiaşi legi au fost sancţionate şi două persoane care au practicat jocuri de noroc în locuri neautorizate. Astfel, A. Narcis, de 22 de ani, din Timişoara, a fost sancţionat cu 200 lei pentru că a provocat scandal în Piaţa Unirii. Tot aici a tulburat liniştea locuitorilor şi D. Cătălin, de 19 ani, din Drobeta Turnu Severin - Mehedinţi, fiind şi el sancţionat. G. Corneliu Florin, de 32 de ani, din Ungureni - Botoşani, s-a ales cu o sancţiune de 200 lei pentru că a provocat scandal în staţia RATT din Piaţa Traian. A. Costel, de 32 de ani, din Banloc - Timiş, care a provocat scandal împreună cu alţi doi amici, în faţa chioşcurilor din Piaţa 700, a fost sancţionat cu aceeaşi sumă, conform Legii 61. Unul dintre participanţii la acest scandal, Ş. Ionuţ Daniel, de 27 de ani, din Timişoara, a mai fost depistat, ceva mai târziu, împreună cu G. Sorin, de 22 de ani, din Reşiţa - Caraş Severin, pe str. Daliei, în faţa Restaurantului Roy, unde au practicat jocuri de noroc de tipul "alba-neagra". Din acest motiv, cei doi tineri au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei fiecare.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!