Ruga copiilor romi - ediţia a XII-a
Articol adaugat in 16 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Sub patronajul Primăriei Lugoj, în localitatea Măguri, aparţinătoare municipiului de pe Timiş, mâine, începând cu ora 15, va avea loc cea de-a XII-a ediţie a manifestării "Ruga copiilor romi", unicul festival din ţară care se adresează numai copiilor de etnie romă. Vor participa peste 200 de copii romi din localităţile: Dudeştii Noi, Igriş, Sânpetru Mare, Cenad, Lugoj şi Măguri (judeţul Timiş), Câlnic (judeţul Caraş-Severin), Ulmeni (judeţul Călăraşi) şi Orăştie (judeţul Hunedoara).
Manifestarea - organizată de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Măguri şi Şcoala nr.12 din Lugoj-Măguri - are ca obiectiv schimbarea mentalităţii privind etnia romă, exprimarea liberă a obiceiurilor şi tradiţiilor acestei etnii, atragerea copiilor romi către şcoală şi prevenirea abandonului şcolar. Vor fi prezentate programe variate, ce vor cuprinde cântece şi dansuri populare specifice etniei, recitări de poezii şi interpretarea unor scenete, în limba romani. La eveniment vor participa şi primarul municipiului Lugoj, Marius Martinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, precum şi directorul Centrului Romilor "Amare Rromentza" din Bucureşti, Mihai Neacşu
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Graficianul Sorin Bijan, pe simezele Papillon Café
- ›Campania „Mamaia caută o vedetă” vine la Timişoara
- ›Concurs literar pentru tineri
- ›„e-Vacanţă” în 7 localităţi timişene
- ›Burse Rosalynn Carter pentru jurnalism, pe probleme de sănătate mintală
- ›Inundaţiile, seceta şi poluarea apelor, cele mai periculoase fenomene
- ›Speranta cu Franklin Graham pe „Dan Păltinişanu”
- ›Trans Sped eficientizează managementul documentelor
- ›Nouă specializări de tip master
- ›PricewaterhouseCoopers Timişoara s-a mutat într-un nou sediu
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Gramul de "duh" zilnic
Albert Einstein







