Românii preferă berea… românească

Articol adaugat in 09 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 

Un studiu recent, realizat la iniţiativa SABMiller, privind preferinţele europenilor în materie de consum de bere şi băuturi alcoolice, relevă că majoritatea românilor preferă berea locală celei importate. Conform studiului, 54% dintre români au ca băutură preferată berea, în timp ce 31% dintre consumatori aleg vinul şi numai 10% dintre aceştia băuturile spirtoase.

Deşi media românească devansează cu 2 procente media europeană (de 52%), cei mai mari băutori de bere din Europa rămân cehii (65% dintre consumatori), polonezii (61%) şi germanii (60%). Potrivit aceluiaşi studiu, 35% dintre consumatorii de bere din România au declarat că preferă una dintre mărcile de bere produse local, în timp ce 22% dintre aceştia preferă berea din import. 43% dintre consumatorii intervievaţi au declarat că nu au nicio preferinţă în ceea ce priveşte provenienţa berii. În ceea ce priveşte consumul de bere la nivel european, 45% dintre consumatori se declară băutori de bere locală, faţă de doar 17% care preferă berea importată. Şi aici, primul loc e deţinut de cehi, care preferă berile locale în proporţie de 91%, urmaţi de belgieni (81%) şi germani (79%), în timp ce suedezii sunt adepţii berii din import, doar 18% dintre ei preferând berea locală. Potrivit studiului, din totalul consumatorilor de bere din Europa, 74% o beau din pahar, în timp ce 20% o consumă direct din sticlă şi doar 6% preferă berea la doză.

Indiferent de preferinţele particulare de consum, cei mai mari băutori de bere europeni rămân cehii, (cu 158,72 l. pe cap de locuitor), urmaţi de germani (114,10 l.), englezi (96,07 l.), belgieni (90,34 l.), danezi (84,4 l.). Românii vin abia pe locul 11, cu 70,73 l., devansaţi fiind de unguri (cu 74,8 l. pe cap de locuitor), dar situându-se în faţa ruşilor (67,21 l.). Franţa şi Italia ocupă ultimele două locuri, cu 33,18 şi respectiv 30,15 l. (date la nivelul anului 2006, conform Canadean). În anul 2007, consumul de bere pe cap de locuitor în România a ajuns la 89 l conform statisticilor furnizate de Berarii Europei.

Tot la nivel european, dacă era de aşteptat faptul că majoritatea bărbaţilor preferă berea (57%), studiul a mai arătat că femeile şi vârstnicii sunt consumatori de vin mai mari decât bărbaţii, în timp ce tinerii cu vârsta de peste 18 ani preferă băuturile spirtoase. Studiul realizat de Added Value la iniţiativa companiei SABMiller a fost realizat prin intervievarea online a peste 7.500 de persoane din 15 ţări europene, din fiecare ţară răspunzând peste 500 de persoane în legătură cu preferinţele lor de consum în ceea ce priveşte băuturile alcoolice.

În România, liderul pieţei berii este Timişoreana, o bere locală cu o tradiţie de peste 300 de ani şi cu vânzări anuale de peste 2 milioane de hl. De la intrarea sa în România, acum mai bine de 10 ani, SABMiller a investit peste 250 milioane de euro în dezvoltarea operaţiunii sale locale, URSUS Breweries. Compania deţine un portofoliu de mărci poziţionate foarte bine pe piaţă, cu două branduri autohtone, Timişoreana Lux şi URSUS Premium, situate pe primele două poziţii de pe canalul on-premise, lucru care confirmă aprecierea consumatorilor pentru mărcile locale ale companiei. URSUS Breweries, subsidiară a SABMiller, deţine o cotă de piaţă de 24,9%. Compania are sediul central în Bucureşti şi deţine 4 fabrici de bere, în Cluj-Napoca, Timişoara, Buzău şi Braşov, având peste 1.500 de angajaţi. Mărcile URSUS Breweries sunt: Peroni Nastro Azzurro, URSUS, Timişoreana, Redd's, Stejar, Ciucaş şi Pilsner Urquell.

 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!