Premieră medicală

Articol adaugat in 25 Decembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : 24H

 
Doctorii de la Spitalul Judeţean din Timişoara au realizat, joi, 20 decembrie, o intervenţie chirurgicală în premieră naţională, asupra unui pacient în vârstă de 60 de ani, care suferea de cancer esofagian. Pentru prima dată în România, o asemenea intervenţie s-a efectuat în întregime laparoscopic, de către prof. dr. Lazăr Fulger şi conf. dr. Ciprian Duţă.

Operaţia de cancer esofagian pe cale toracoscopică şi folosind metoda laparoscopică a fost abordată de medicii de la Clinica II Chirurgie, întrucât aici există o experienţă de ani de zile în chirurgia avansată laparoscopică, în cel puţin două tipuri de intervenţie: chirurgia bariatrică şi rezecţia nervului splahnic în tratamentul cancerului de pancreas.

„Operaţia a presupus o esofagectomie toracoscopică, pe cale toracoscopică, prin două orificii, după care, pe cale laparoscopică, s-a confecţionat din marea curbură gastrică un tub gastric, care a fost ascensionat prin torace, până în regiunea cervicală, după care s-a făcut anastomoza (s-au cusut) între esofagul restant şi tubul gastric astfel confecţionat“, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Lazăr Fulger, cel care a condus operaţia.

În urma operaţiei, care a durat 7 ore, pacientului i-a fost înlăturată tumoarea şi s-a realizat o nouă cale de alimentaţie. Avantajul unei astfel de intervenţii este că reduce timpul de spitalizare, de la 14 la 7 zile, şi se reduce şi morbiditatea postoperatorie.

„Pacientul are dureri mai mici, un aspect mult mai frumos, neavând nişte incizii, tăieturi, extrem de mari, ca în cazul unei operaţii clasice“, a spus conf. dr. Ciprian Duţă. O asemenea opreraţie se poate realiza doar cu instrumente de unică folosinţă, care costă 2.500 de euro, sumă plătită de pacient.

Asociaţia Română de Chirurgie Endoscopică, al cărei preşedinte este prof. dr. Lazăr Fulger, a propus Ministerului Sănătăţii Publice un program naţional pentru dezvoltarea chirurgiei minim invazive, program care a şi fost aprobat. Prin intermediul acestuia, au fost achiziţionate de minister 70 de truse de chirurgie laparoscopică.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!