"Pile" de vânzare

Articol adaugat in 07 Decembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Renasterea Banateana

 
Doi „meseriaşi" au speculat lipsa de corectitudine, sau poate preferaţi pragmatismul, unora dintre ai noştri, care „ştiu cum merge treaba" când e vorba despre accederea în funcţii publice sau accesul la orice are tangenţă cu statul. Ioan H., din Timişoara, şi Iovan R., din Sânnicolau Mare, s-au dat drept fost poliţist, respectiv, fost ofiţer în trupele speciale, pentru a convinge şase persoane că le pot înlesni achiziţionarea unor autoturisme şi obţinerea de posturi.

Investigaţiile poliţiei au relevat faptul că, în cursul lunii februarie, cei doi au înşelat şase cetăţeni, cărora le-au promis că îi favorizează la cumpărarea unor autoturisme, scoase la licitaţie de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş. După achiziţionare, le-ar fi dat o mână de ajutor şi la înmatricularea maşinilor, Ioan H., pozând în om cu influenţă din postura de fost şef al poliţiei rutiere, iar Iovan R. de fost ofiţer în trupele speciale. Le-a mers. Atât de bine încât, în luna martie, pe trei dintre cei şase, Iovan R. i-a îmbătat de cap cu promisiunea că le va obţine diplome de absolvire a unui curs de referent vamal, atestând în fals participarea solicitanţilor la curs. În schimbul a 900 de lei de persoană, le-a înmânat câte o diplomă de absolvire.

De asemenea, acelaşi Iovan R. a făgăduit unei alte persoane că o va ajuta să se angajeze la jandarmi, contra sumei de 600 de lei şi a patru porci. Partenerul lui Iovan R., Ioan H., era, însă, şi mai vechi în practicarea înşelăciunii, între anii 2003 şi 2004 inducând în eroare alte şase persoane, cărora le-a vândut autoturisme, cu acte măsluite. Bărbatul cumpăra maşinile din străinătate, le falsifica documentele şi le punea numere de înmatriculare româneşti (furate sau obţinute prin acte false). Clienţii nu ştiau, desigur, ce cumpără de fapt.

Prejudiciul total cauzat de cei doi de-a lungul „carierei" a fost calculat la 7.000 de euro şi 12.000 de lei, nerecuperat. Nici înşelaţii, pentru că au încercat să cumpere influenţă, chit că nu le-a reuşit, nu pot scăpa uşor din povestea asta. Ioan H. şi Iovan R. au fost reţinuţi, recent, de poliţiştii timişeni, ieri fiind prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, pentru fals în înscrisuri oficiale, uz de fas şi înşelăciune. Judecătorii au decis cercetarea lor în stare de libertate.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   Alexutza
    din Timisoara
     

    Comentariu adaugat in 07.12.2007, ora 13:46.
     
  •   Georgiana
    din Timisoara
     

    ce dragut... de ce nu ma mai mira?!?

    Comentariu adaugat in 07.12.2007, ora 15:24.
     
  •   Alin Tutac
    din Timisoara
     

    inventivi romanii astia...  )

    Comentariu adaugat in 08.12.2007, ora 03:32.
     
  • imaginatia zboara....mai departe d cat putem gandii

    Comentariu adaugat in 08.12.2007, ora 15:45.
     
  •   MIHA
    din timisoara
     

    Comentariu adaugat in 09.12.2007, ora 03:00.
     
  •   LEUL
    din TIMISOARA
     

    Comentariu adaugat in 10.12.2007, ora 17:37.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!