Articol adaugat in 04 Septembrie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : TIMPOLIS

Imi dau seama ca n-am avut niciodata nevoie sa schimb vreun geam spart sau sa inlocuiesc vreo oglinda. Ce-i drept, am mai spart ceva geamuri prin scoala, dar asta n-a insemnat ca am si ajuns la geamgiu. Si, totusi, meseria asta exista, inca, este nevoie de ea, mai avem ceva meseriasi, mai sunt si ceva ateliere unde se lucreaza cu sticle si cu oglinzi si... ca peste tot, in meseriile astea cu mesteri care si-au invatat de zeci de ani treaba, cand se va termina sarja de oameni pe care ii mai avem, acum, cine stie ce va mai fi...

"Sticla 2"

Merg la atelierul care se cheama simplu, "Sticla 2", de la S.C. Cooperativa Unirea, din zona Dacia. E pe latura mica a unui bloc, mai spre fantana arteziana de acolo. Tot asa, ca si la alte ateliere de mici meseriasi din oras, nu are firma sa-ti sara in ochi si sa te traga de maneca. Nici nu mi-as imagina un magazin cu rame si sticla sa aiba o asa firma. Ramele le gasesti azi in magazine specializate, gata facute, la o multime de dimensiuni, texturi si culori. Iar sticlele... Sticla e un produs pe care il gandesti de cele mai multe ori ca venind impreuna cu o piesa mai complicata : sau cu o piesa de mobila, sau cu o usa, sau cu tot cu apartamentul de bloc, la balcon. Si totusi, geamuri sau oglinzi se mai sparg. Si ce facem atunci?

Una dintre variante este exact atelierul "Sticla 2" de care spuneam. Si ce gasesti aici? Sticla pentru casa – geamuri, vitrina, sticla de pus pe masa, oglinzi, inramate, gaurite, slefuite (adica, se ia putin din margine sa nu se taie omul). Sunt si rame, cu pretul la metru, vine omul, isi alege modelul, da dimensiunea, se rezolva treaba. Sunt sticle pentru balcon sau geamuri ornamentale pentru usi interioare, geamuri cu model (de vreo cinci feluri), fumurii, sablate, armate (pentru balcon, copertine sau intrari de bloc). Aici este fieful domnului Gheorghe Rosca si al sotiei sale, Malvina, cu care lucreaza impreuna. Le vin sticlele de peste tot – chiar si din China au avut sticla, la noi se mai face pe la Medias, Tarnaveni si Scaieni, dar se importa sticla si de la cehi, unguri sau polonezi. Iar oglinzi nu se mai fac in Romania, spune domnul Rosca – ele vin toate de la export. Dar macar sunt mai bune, nu au valurele sau "nasturi" adica, acele zgaibe care apareau pe suprafata oglinzii. Si geamurile fumurii vin de afara.

Haina popii... de sticla

Ma uit in jur – pe langa o mare de sticla-sticla, adica suprafete care mie mi se par imense si amenintatoare, cum stau sprijinite de un perete de langa noi, mai sunt si altfel de sticle, cu diverse modele, si aflu ca ele au si nume de catalog, dar si numele "de alint", dupa care le stiu cei doi mesteri : delta 2, spic de grau, crizet, haina popii. Ce-i drept, spicul acela de grau seamana cu un spic de ovaz, iar "haina popii" are un model pe care il intalnesti si pe straiele bisericesti, cu un fel de cruce stilizata. Dar pretul difera mult – daca un metru patrat de spic costa 42 de lei, unul de delta 2 ajunge la 120 de lei. Cu toate acestea, Gheorghe Rosca spune ca unii mesteri i-au obisnuit pe cei de la sat cu modelul si le zic cat costa o usa cu tot cu sticla, si nu ii mai lasa sa-si puna probleme de estetica.

"Sticla nu te iarta"

Ii intreb pe mesterii sot si sotie cum au ajuns la aceasta meserie. Pentru el e o indeletnicire de familie, si tatal lui lucra asa ceva, si are si un frate in bransa. Dar la inceput a fost strungar si dupa 11 ani n-a mai vrut strungarie, a facut un curs de calificare profesionala si iata-l geamgiu, de 22 de ani incoace. Spune ca e mai multa libertate, nu ca in fabrica, tu vii si deschizi atelierul, tu il inchizi. Dar ca trebuie si sa ai grija pentru ca "sticla nu te iarta". Sotia lui lucra ca si croitoreasa, apoi la facut sculuri de lana, dar, dupa diverse valuri de restructurari, locul unde muncea s-a inchis si a venit, de 13 ani, sa lucreze cu sotul ei. "La inceput mi-a fost greu, cand vedeam ca ba ma tai, ba e altceva. Apoi m-am obisnuit", spune doamna Rosca si chiar si acum are tot felul de taieturi in maini.

Vine o clienta, vrea o sticla de 42,5 pe 42,5, isi alege modelul, mesterii aduc rapid o suprafata mai mare, imi inchipui ca o sa dureze mai mult toata povestea, dar, din doua miscari iscusite, Malvina Rosca a si terminat treaba. Am vazut-o tragand cu cutitul cu diamant in jos, fara liniar pe langa, fara sa se mosmondeasca, printr-un gest foarte asemanator cu al croitorului care rupe un material, pe fir, in mai putin de o secunda. Si pentru ca fata ce vrea sticla spune ca o s-o monteze singura, i se si smirgheluieste putin marginea taioasa.

Ce se poate si ce nu, cu sticla

Intreb de vestitul cutit cu diamant, daca treburile din filme sunt asa si in realitate, ca pui ventuza, trasezi dreptunghiul, scoti suprafata de sticla si jefuiesti. Domnul Rosca se pune sa rada. Zice ca astea sunt doar filme, ca ai nevoie de o suprafata de unde sa dai un punct de plecare rupturii sticlei. Ia o bucata de sticla mata, imi face o demonstratie. Traseaza o dunga, o hatana, apoi o rupe intre cele doua maini ca pe o tableta de ciocolata. Nu-mi place. Cred ca e primul mester la care nu o sa rog sa fiu lasata sa incerc si eu. Demonstratia continua – se traseaza o linie sinuoasa, se loveste sticla, raman doua suprafete cu marginile pline de curbe. Dar si niste ciobulete pe masa.

Ce e in jurul nostru nu e butaforie, nu e sticla de zahar prin care sar cascadorii atunci cand mimeaza ca sar printr-un geam. Geamgiii sunt obisnuiti cu piscatura materialului cu care lucreaza, iar domnul Rosca spune, aratandu-mi mana cu un strop de sange pe palma : "Ia uita, si-acum m-am ciobarit o tara". Dar doamna a patit-o ceva mai urat, cu o coala mare de sticla, care s-a spart langa ea si din cioburi i-au sarit si in tendonul lui Achile si a stat vreo sase saptamani bandajata.

Prin viata, cu sticlele in spinare

Cat vorbim, vine si nea Ion Golban, are 73 de ani si e de prin partile Huedinului. "Babuta mi-o murit", spune molcom, asa ca ce sa faca, pana e cald sta prin Timisoara si cara sticla. Il mai vezi pe strazi cu geamurile in spate, uneori mai si striga ca are geamuri, dar mai degraba merge atunci cand are domnul Rosca niste clienti ce vor si montare. Are doua mere de vara puse la baza sticlelor din sarsanaua sa si explica : "Aici e si spaisul". Nu are chiar viata unui senator cu masina la scara, dar e vesel si amabil si asta e important.

Il intreb daca a ajuns felul acesta de geamgiu (pentru ca nici nu stiu daca e geamgiu sau nu) de voie sau de nevoie. Spune ca i-a pus tatal lui in spate geamurile : "Ce sa fac, daca n-am fost la scoala sa ma fac popa..." Dar de geamuri e nevoie mai des decat de popa, asa ca si nea Golban isi castiga painea lui. E ars de soare, poate si de griji, dar metrul tamplarului, care-i iese si acum din haina, il innobileaza.

Ce face un geamgiu la cutremur?

Ma gandesc ce-o fi cel mai rau pentru un geamgiu. Cu "ciobaritul" se obisnuieste, clienti, slava Domnului, sunt. Ce ramane? Il intreb pe domnul Rosca daca a prins vreodata un cutremur. Zice ca pe ala din ’90 l-a simtit, era in timpul unui inventar, ceilalti doi au strigat "Iesiti ma afara ca e cutremur", la care el a spus calm : "Mereti dracu’ cu cutremuru’ vostru". Dar, daca tot i-a vazut asa de panicati, a iesit si el de printre sticlele intre care statusera pana atunci.

Iar meseria... merge mai departe cu cei doi soti. Inca nu se gandesc la pensie, vor trage cat vor putea, in anii urmatori inca vor fi de gasit la atelier. Mai apoi... nu se stie. Ucenici n-au avut, copiii le-au facut facultati si au meserii bune. N-am avut niciodata nevoie de geamgiu, sper sa nici nu am prea curand, dar lumea are, deci... oare o sa mai gasesc, sa zicem peste 20 de ani, pe cineva care sa imi crape sticla valurita intr-un experiment care sa ma sperie?...