Memorialul Revoluţiei, fără sediu

Articol adaugat in 29 Ianuarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : EVZ

 
Memorialul Revoluţiei, fără sediu
Singurul muzeu românesc consacrat în întregime Revoluţiei din decembrie 1989, Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, va fi închis, sediul în care funcţionează acesta ajungând să fie vândut unor terţi, care au profitat de dezinteresul edililor faţă de obiectiv.

Prefectul se opune

Traian Orban a fost rănit în evenimentele din 1989 care au transformat urbea de pe Bega în oraş-martir. Revoluţionarul s-a gândit să umple golul de informaţie şi a făcut Memorialul Revoluţiei, un spaţiu documentaristic complex, unic în ţară, pe strada Emanoil Ungureanu, nr. 8, din Timişoara. Clădirea Memorialului a fost primită de asociaţie în folosinţă de la Primăria Timişoara pentru 99 de ani. Cu investiţii de 17 miliarde de lei vechi, subvenţii de la bugetul statului, clădirea a fost reparată.

Fiind însă casă naţionalizată, urmaşii foştilor proprietari au revendicat-o în natură şi au vândut-o. Prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, cere acum primăriei şi Consiliului Local Timişoara să invoce măcar în ultimul ceas dreptul de preempţiune în cazul imobilelor cu valoare de patrimoniu din oraş, deoarece s-au pierdut foarte multe astfel de clădiri. Pentru că municipalitatea nu şi-a făcut treaba, prefectura a atacat în instanţă înstrăinarea respectivului imobil, dar a pierdut.

„Primăria trebuia să notifice imediat Direcţia de Cultură şi să treacă în Cartea Funciară, cu 30 de zile înainte de vânzare, faptul că imobilul e monument istoric. Primăria ar trebui să recupereze cu bani din bugetul local toate clădirile care sunt monumente istorice şi care au fost înstrăinate“, susţine prefectul Ovidiu Drăgănescu. Abia după ce şi prefectura a pierdut procesul, la finele săptămânii trecute, primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat că municipalitatea „încearcă să recupereze Memorialul“. OUG 46/30 ianuarie 2000 declară Complexul Memorialul Revoluţiei - Decembrie 1989 din Timişoara drept „ansamblu de interes naţional“.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!