Lemne pe fals, vândute legal în pieţe

Articol adaugat in 16 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Ziua de Vest

 
Lăsarea frigului i-a pus în alertă pe poliţiştii din zonele în care lemnele pentru foc sunt veşnic un motiv de ilegalitate. La sfârşitul săptămânii trecute, o razie organizată la Dudeştii Vechi, cu mai multe echipaje de poliţie, a reliefat clar că actele nu sunt o problemă pentru vânzătorii sau cumpărătorii de lemne pentru foc. "Acţiunea a dus la sancţionarea a patru persoane, cu amenzi în valoare totală de 1.244 de lei. Cu acelaşi prilej au fost ridicate în vederea confiscării lemne de foc în valoare de 100 de lei. Una dintre persoanele amendate, căreia i s-a făcut şi dosar penal pentru fals şi uz de fals, a fost S. Mihaela, de 40 de ani, care vindea lemne de foc, prezentând la control un aviz de însoţire a mărfii care nu conţinea date reale. Făptuitoarea a recunoscut pe loc că a falsificat avizul pentru a putea sta liniştită cu marfa în piaţa din Dudeştii Vechi", spune subinspector Ioana Preda, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!