Articol adaugat in 28 August 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : TIMPOLIS

Ai un avantaj, ca femeie, in ceea ce priveste aranjatul parului : te poti descurca si singura. Vopsit, tuns varfurile, aranjat in diverse feluri – sunt tot atatea lucruri pe care doamnele le pot face si singure, acasa. Dar pentru alte treburi ai nevoie sa mergi la coafor. Si ca barbat ai nevoie de frizer. O data pe luna, de doua ori, sau chiar in fiecare saptamana. Deci frizerul si coafeza sunt inca prezente necesare in viata noastra. Dar este ceva care se duce, care se intampla din ce in ce mai rar in meseria asta? Da, cand este vorba despre saloanele de coafura si frizerie, sunt din ce in ce mai putini barbati in bransa. In curand vom avea diversi tineri pe post de "hair stilist", dar frizerul adevarat, mai degraba Figaro decat androginul "consilier de imagine pe probleme de par", nu va mai fi. Vom vedea in continuare de ce, impreuna cu cel mai vechi frizer din Timisoara, Crsta Petrovici.

"Frizeria e prea usoara pentru barbati"

E sarb de-ai nostri, din Banat, si daca se uita in spate, pe arborele genealogic, tot asa ii stie pe-ai lui : sarbi din Banat, in pace si-n intelegere. Dar mai vezi ceva ce vine cu stramosii : ca nu e singurul frizer din neam. S-a luat cu meseria dupa un unchi al sau, frizer in Oravita. Dupa ce a terminat sapte clase, domnul Petrovici a ales sa plece din Zlatita lui si sa ajunga sub indrumarea unchiului, care sa-l invete meserie. Parintii sai n-au avut nimic impotriva, dat fiind ca la ora aceea se cautau meseriile acestea.

In noua luni a deprins meseria tanarul ucenic care, mai apoi, a ales sa ramana in salonul unchiului din Oravita pentru inca cinci ani. Incepand lucrul cu foarfecele si briciul din 1963, situatia este de asa natura ca avem in fata un frizer care lucreaza de 45 de ani, ceea ce ai putea cu greu banui, daca te uiti la fata sa. Iar daca primii cinci ani i-a facut in Oravita, pentru Timisoara a rezervat patru decenii de munca impartiti intre pamatuf si piaptan. In 1968 a inceput pe strada Garii, apoi "am luat la rand toate frizeriile, pana aici", spune domnul Petrovici, unde "aici" inseamna frizeria-coafor din centru, de la Bega Mica, a Cooperatiei Igiena. Domnul Petrovici spune ca este printre ultimii frizeri care au mai fost lasati sa se apuce de meseria asta. "Ceausescu a hotarat, intr-o zi, ca asta este o munca usoara si ca nu trebuie sa o faca decat femeile. De atunci s-au luat la scolit doar femei".

Inainte de a avea aceasta discutie, il urmaresc pe domnul Petrovici cum "performeaza" asupra capului unui client. In adolescenta, dupa o coafeza care mi-a facut varza freza pentru urmatoarele saptamani am decis ca nu o sa mai apelez la tagma asta de persoane asa ca, iata, de doua decenii imi guvernez singura pleata. La par lung si cret, nu e o problema. Dar domnul din fata mea, pe crestetul caruia se misca frizerul, are in jur de 60 de ani si parul sau este ceea ce s-ar chema "par de-un dus", adica risti sa-l iei jos daca apelezi la miscari ceva mai energice cu prosopul. Are nevoie de frizer pentru ca, la o astfel de podoaba capilara, un centimetru in plus sau in minus se vede. Dupa tuns, vad ca mana domnului Petrovici conduce capul clientului deasupra chiuvetei din fata "bancului de lucru" si... fleosc, apa incepe sa curga, din matul dusului. Urmeaza sapunitul si spalatul. Iar clientul tot cu fata in jos e, spre chiuveta, imi imaginez siroaiele de apa cu sampon care ii curg in ochi, iar stomacul meu uruie si da semne ca vrea sa urce spre gat. Ma uit in jur cu prudenta, nimeni nu e revoltat, poate asa trebuie sa se intample, poate asa se face frizeria la barbati. poate e unul dintre lucrurile acelea ale barbatilor, ca si pisoarul, unde lucrurile s-ar putea rezolva mai comod si mai decent altfel, dar le-ai mostenit asa si nimeni nu se intreaba daca e cazul sa se schimbe ceva.
Clasic sau cu tepi?

Imi revin dupa partea cu chiuveta, domnul de pe scaun primeste acum un masaj pe pielea capului, va urma rasul si... gata, clientul urmator. Si discutia mea cu domnul Petrovici.

Il intreb daca asa e moda, la barbati, cu spalatul, si imi spune ca da, ca doar la femei s-a mers pe faza cu aplecatul capului pe spate si intinsul parului spre chiuveta, atunci cand e vorba de par lung. Intreb ce vine acum in plus fata de ce primea musteriul mai demult, la un frizer. Aflu ca la inceput, pe cand invata domnul Petrovici meseria, te tundeai si te barbiereai la frizerie, si atat. Iar acum mai prinzi un masaj, o freza, un vopsit, poti alege intre o tunsoare clasica sau una cu tepi. Intre timp, frizerul a furat si meseria de coafeza, ceea ce l-ar face un fel de "coafez", nu? Dar se baga doar la par scurt, fiind ceva mai asemanator cu ce stie sa faca pe capitolul barbati.
Cu "buzele zambite"

Ne aducem aminte de ce presupunea meseria de frizer, mai demult. Daca in Evul Mediu un frizer mai era si o tara de chirurg, si spiter, iti mai scotea cate o masea si te si elibera de oleaca de sange, daca era nevoie, ceva mai incoace s-a ajuns la frizerul Figaro, cel bun la toate, care vede, stie si face. Il intreb pe domnul Petrovici cum curge comunicarea cu clientul. Imi spune ca in cele 20 de minute sau jumatate de ora, cat are in stapanire capul clientului, afla destule povesti. Ca oamenii vin la el, se pun pe scaun si se relaxeaza. Si ca e important sa le zambesti. "Trebuie sa stai tot timpul cu buzele zambite, ca sa zic asa", spune frizerul.

Intre povestile lor de barbati care se aduna in jurul briciului intra mult fotbal, multa politica. De a treia componenta a unui amalgam reusit nu-l intreb. Dar reiau tema politicii. As vrea sa stiu daca optiunile lui politice, din anii cu vot, sunt influentate de discutiile pe care le are cu clientii, in salonul de coafura-frizerie. Imi spune ca da, ca e un loc unde afli multe, dar in acelasi timp poti sa iti si sustii parerile, sa spui de ce ti se pare bun unul, de ce nu iti place altul. Si pentru ca tot am ajuns aici cu discutia, il rog sa imi spuna repede ce nume ii vin in minte, ale personalitatilor timisorene, oameni in care "si-a bagat foarfeca si briciul". Zice de "Olaru de la U.M.T.", de "Dragila de la Horticultura", de "Gvozdenovici, deputatul sarbilor".
Se lucreaza si dupa reviste

Dar este ceva mai neplacut in meseria asta? Vreo lucrare, vreo etapa din netezitul barbiilor si imblanzitul coamei clientilor? Nu. Zice : "Nu suntem astia sa nu ne placa. Nici de paduchi nu dam, se face tam-tam ca principiu, pentru un schimbat de lama sau asa ceva, nicidecum nu este loc de lucruri mai serioase". Din clientii sai, cam 90% sunt barbati. Il intreb ce lucruri mai deosebite vor timisorenii de la el. Moda isi spune cuvantul, deci si frizerul nostru are solicitari pentru perciuni mai lungi, tunsori americane, cu ceafa goala si calota, si alte chestii d-astea.

Daca vine cineva cu vreo revista si arata ca vrea cam ce e prezentat acolo, domnul Petrovici nu se sperie, pune mana si... face. "Ca doar noi i-am invatat pe ei, nu ei pe noi", afirma, si-mi dau seama ca anii de meserie isi spun cuvantul. Zice ca tot ce se intampla acolo tine si de scule, si de mana, ca nu merg una fara cealalta, si ma gandesc ca, in timp, sculele astea de tuns, ras, frezat castiga teren si o sa ajunga si tagma sa sa urasca tehnicizarea, cam asa cum au ajuns si truditorii britanici dupa revolutia industriala, pentru ca fostul client isi va rezolva singur infrumusetarea si "tesalarea", acasa.

Dar iar, atat pentru comoditate, cat si pentru placere, cred ca vor ramane si ceva nostalgici care vor aplela, uneori, la frizer, pentru politichia din timpul tunsului, pentru placerea masajului, pentru senzatia de vremuri de demult a trecutului cu "odicolonul" prin par, cu ajutorul mainii frizerului.
Cine i-a furat meseria?

Am cateva curiozitati. Unele vizeaza familia Petrovici, familia unui frizer. Daca esti de o buna bucata de vreme sotia unui frizer, ce faci, unde te tunzi? Frizerul imi spune ca sotia sa se vopseste singura, s-a invatat, a mai furat si ea din meserie, si ca de tuns o tunde el. Cam o data pe luna. Dar mestesugul? Are vreun copil care sa fi vrut sa vada cum devine chestia cu frizeritul? Zice ca fata lui era dornica sa invete, ca a si stat trei luni sa prinda meseria, dar ca a manat-o sa vada cum e si cu alte lucruri, si apoi sa aleaga in viata. Si a ales : a facut facultatea de engleza. Dar ucenici a mai avut domnul Petrovici. "Nu exista frizerie sau coafor in Timisoara sa nu fi invatat pe cineva, puteti sa le luati la rand".

Crsta Petrovici e sef de unitate si conduce 23 de oameni. Spune ca e cel mai vechi frizer din Timisoara care inca lucreaza. Ca uneori e greu, stai opt ore in picioare, ai pozitii incomode, tu te chircesti, omul se relaxeaza, vine nervos, pleaca mai calm. Dar vertebrele lui cervicale, ale frizerului, simt anii de meserie. Si ca in curand isi va lua adio de la meserie. E firesc sa vrei sa te odihnesti, dupa un an de munca. Dar dupa 45? La anul se lasa. Inca un an, si la anul se lasa.

Si ma gandesc la oglinzile de pe zidurile salonului sau, de la strada, la cele pe care ne-am obisnuit sa le vedem acolo. De vreo 80 de ani, aici e frizerie. Inainte a fost farmacie. Mai nou, oglinzile primesc, cu regularitate, afise pe care le lipesc unii ca pe oricare zid. Esenta insasi a frizeriei, omul care iese si se oglindeste pentru a-si privi chipul nou e, cumva, anulata. Oare sunt multi trecatori care se intristeaza vazand oglinzile acoperite de afise? Oare sunt multi clienti care, in timp, vor constata ca el, frizerul-Figaro, nu mai este? Si ca se merge spre impersonal, spre spatiu-timp abreviat, spre masina de tuns-ras-frezat care uniformizeaza totul?