Esti aici : Timisoara » Stiri locale Timisoara › Firmele româneşti nu mai au obligaţia de a înregistra în România contractele derulate în afara ţării
Firmele româneşti nu mai au obligaţia de a înregistra în România contractele derulate în afara ţării
Articol adaugat in 27 Decembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Hotărârea adoptată de Guvern aduce clarificări privind unele aspecte legate de înregistrarea contractelor încheiate de persoanele juridice române cu persoanele juridice străine sau cu persoanele fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări servicii - lucrări de construcţii, montaj, activităţi de supraveghere, consultanţă, de asistenţă tehnică, dar şi a altor activităţi care pot constitui sediu permanent în România. În noile reglementări de aplicare a Codului Fiscal se va preciza că persoanele juridice române nu mai au obligaţia înregistrării contractelor încheiate cu persoanele juridice străine sau persoanele fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României.
În domeniul impunerii veniturilor obţinute din România de nerezidenţi, s-a introdus posibilitatea depunerii la plătitorii de venit a certificatelor care atestă rezidenţa, în original şi în copie, obligaţie pe care o au nerezidenţii beneficiari ai veniturilor din România. Actul normativ clarifică regimul fiscal aplicabil cheltuielilor cu pierderile tehnologice, cu transportul şi cazarea unor persoane fizice asimilate salariaţilor, precum şi a celor legate de stocuri şi mijloace fixe distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră. Acesta mai introduce precizări legate de scutirea de la plata impozitului pe dividende în cazul dividendelor distribuite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române.
În privinţa impozitului pe venit, actul normativ corelează prevederile din normele metodologice referitoare la data de la care devin impozabile veniturile realizate din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate de colectare, procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare (de la 1 ianuarie 2009).
În privinţa taxei pe valoarea adăugată, actul normativ stabileşte, printre altele, condiţiile pentru neimpozitarea bunurilor pierdute sau furate, dovedite legal şi clarifică anumite aspecte în contextul prelungirii termenului pentru plata TVA la organele vamale - până la 31 decembrie 2011. Referitor la accize şi alte taxe speciale, au fost emise reguli privind comercializarea şi transportul tutunului brut şi al celui parţial prelucrat şi a fost reglementată metodologia de restituire a accizelor pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, achiziţionate din state membre sau din import, şi care ulterior sunt exportate sau livrate către un alt stat membru.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Festivalul de Jazz Timisoara- garantat un show de exceptie
- ›A treia si ultima expozitie din seria "Mana Libera // Carte Blanche"!
- ›COMUNICAT DE PRESA CCFT
- ›Sorin Cazacu, campion balcanic!
- ›Frana la autostrada
- ›"Conducerea de la Continental AG poate respira linistita, in timp ce vecinii sunt intoxicati"
- ›Grafica si caricatura, la UED Lugoj
- ›Marea Unire, la Colegiul "C. Brediceanu"
- ›Italo disco, cu Francesco Napoli, azi, la Club 30
- ›A aparut "Noul Mesager al Timisoarei"
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.






