Enoriaşii din Mehala se zbat pentru biserică

Articol adaugat in 19 Februarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
Biserica Parohiei Ortodoxe române din Mehala trece, încă din 2002, prin cea mai serioasă perioadă de restaurare a sa. Astfel, chiar dacă, la slujbele importante, interiorul bisericii devine neîncăpător, enoriaşii şi slujitorii serviciului religios se "lovesc" în permanenţă de schelele care au fost instalate de meseriaşi. Din păcate, acum este greu de estimat când vor fi finalizate lucrările, aceasta din cauza insuficienţei fondurilor necesare. Mircea Munteanu, preotul paroh din Mehala, împreună cu cei doi epitropi, Ioan Balog şi Gheorghe Zbegan, au făcut un deviz estimativ al necesarului de resurse financiare. Conform calculelor acestora, pentru finalizarea lucrărilor la biserica din Mehala, ar mai fi necesare aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. Dacă adăugăm şi costurile reparaţiilor care mai sunt necesare pentru alte construcţii de pe teritoriul parohiei, incluzându-le aici pe cele de la casa parohială şi de la cimitir, suma ajunge la aproximativ 35 de miliarde de lei vechi. Mircea Munteanu ne-a declarat însă că, acum, prima urgenţă este finalizarea lucrărilor la acoperiş şi drenarea fundaţiei. "Primăria Timişoarei ne-a promis un ajutor în acest sens, mai degrabă o încercare de a ne ajuta. Dar, nu este nimic sigur şi bineînţeles, orice sumă ne-ar fi de un mare ajutor. Cu patru miliarde am rezolva drenajul şi tencuiala exterioară, iar 500 de milioane ne-ar asigura repararea acoperişului. Acestea sunt priorităţile noastre. După aceea, ne vom putea ocupa în linişte de refacerea picturilor." Impunătoarea biserică din Mehala a mai beneficiat, până acum, de fonduri destinate renovării. Astfel, primăria a dat 250 de milioane de lei pentru "o tonă de tablă". Secretariatul de Stat pentru Culte a contribuit şi el cu două miliarde, ca parte dintr-o cerere de finanţare de aproximativ şase miliarde de lei vechi. Remarcabil este că, datorită strădaniei celor care conduc parohia, în biserică au fost schimbate ferestre şi uşi, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a confortului celor care iau parte la ceremoniile religioase, dar şi o reducere a cheltuielilor ocazionate de încălzire. În momentul de faţă, slujitorii bisericii din Mehala se află în plină campanie de strângere de fonduri.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!