Doctorii il acuza pe Nicolaescu

Articol adaugat in 30 Noiembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : EVZ

 
Absolventii Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara si ai universitatii aradene „Vasile Goldis” il acuza pe ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de faptul ca ii obliga sa plece din tara pentru a-si gasi un loc de munca sau sa profeseze in alte domenii decat cel in care s-au pregatit pana intra la rezidentiat.

Pana acum doi ani (promotia 2006), orice absolvent de Medicina avea dreptul la libera practica la finele celor sase ani de facultate, fara sa fie conditionat in acest sens de intrarea la rezidentiat. Dupa acest moment, libera practica in domeniul medical le-a fost interzis medicinistilor care, daca nu obtin nota de trecere la examenul de rezidentiat timp de un an de zile, pana la urmatorul examen sunt obligati sa presteze cele mai de jos munci pentru a se intretine, sau trebuie sa plece in strainatate.

„Inainte se putea lucra la ambulanta, ne puteam deschide cabinete medicale. Acum eventual ne putem angaja la Mc Donalds sau ca femei de serviciu“, ne-a declarat una dintre absolventele care, la examenul de rezidentiat din acest an, nu a obtinut punctaj satisfacator.

„Anul acesta ne-am prezentat la examenul de rezidentiat din Bucuresti si am obtinut punctaje intre 50 si 65 la suta din punctajul maxim obtinut (n.r. se considera admis absolventul care obtine cel putin 65%) de primii candidati. Ne aflam intr-o situatie disperata si nu suntem singurii deoarece nu ne putem practica meseria pe care am ales-o din pasiune si pentru care ne-am pregatit timp de sase ani cu multe sacrificii. Dorim sa muncim in tara, nu vrem sa luam drumul strainatatii, ca multi alti colegi, deoarece stim ca Romania sufera de o lipsa de medici si de personal sanitar in general. Stim ca nu putem fi nici macar stagiari deoarece facem parte din promotia anterioara anului 2007 si nici drept de libera practica nu avem. Nu putem intelege de ce aceasta discriminare. Ne intrebam daca pentru noi mai exista solutii in limita legii, mai ales ca dreptul la munca este garantat prin Constitutie si nu este corect sa ne fie luat abuziv intr-o tara libera in care valorile democratiei ar trebui sa fie litera de lege”, se arata in scrisoarea deschisa adresata ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   cristina
    din resita
     

    nu stiu de ce se complica pentru ca asa e in Romania....toata lumea e discriminata intr-un fel...si nimeni nu baga de seama...

    Comentariu adaugat in 30.11.2007, ora 10:15.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!