Cu covorul la spălat, pe malul Begăi

Articol adaugat in 17 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Ziua de Vest

 
Reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi Serviciul Inspecţia Teritorială a Apelor din cadrul Direcţiei Apelor Banat,cu sprijinul Poliţiei Comunitare au efectuat, în ultima perioadă, o serie de controale pe malurile Canalului Bega. Luaţi în vizor au fost cei care depozitează deşeuri pe maluri, aruncă gunoaie în apă, dar şi cei care îşi spală maşinile sau covoarele în zona protejată a canalului. Nereguli au fost găsite, după cum era de aşteptat, iar pentru contravenţiile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în baza HCL nr. 349/2002 completată şi modificată, în valoare de 2.000 lei şi în baza Legii Apelor nr. 107/1996 completată şi modificată, în valoare de 7.000 lei. În plus, a fost emisă o somaţie către o societate privind salubrizarea malurilor Canalului Bega în zona de folosinţă. Conform preverilor legale în vigoare, timişorenii au următoarele obligaţii: să nu depoziteze deşeuri de nici un fel atât pe malurile canalului Bega cât şi pe luciul de apă; să nu evacueze ape uzate şi să nu descarce reziduuri de orice fel în Canalul Bega; să nu spele în apa canalului sau pe malul acestuia obiecte, produse, ambalaje, materiale de orice natură, animale domestice, vehicule, autovehicule etc.; să nu circule sau să staţioneze cu autovehicule în zona de protecţie a canalului; să nu păşuneze animalele şi să nu treacă cu animale sau să staţioneze în zona de protecţie a Canalului Bega; să gospodărească în mod raţional apa şi să întreţină şi să repare instalaţiile proprii sau cele din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare - epurare; să întreţină în stare corespunzătoare malurile, în zona în care li s-a recunoscut drept de folosinţă a apei sau unde deţin lucrări. Acţiunile de verificare vor continua, iar contravenienţii vor fi amendaţi.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!