Concurs la Direcţia de Asistenţă Socială

Articol adaugat in 12 Februarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara anunţă scoaterea la concurs a funcţiei publice de conducere - Şef serviciu la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor Vârstnice la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Concursul va avea loc în perioada 13-14 martie 2008, condiţiile generale ce trebuie să le îndeplinească cei interesaţi fiind cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. În plus, cei care vor să intre în competiţia pentru ocuparea postului, mai trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, cu specializarea în asistenţă socială, psihologie sau sociologie; să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul management, administraţiei publice ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice- minim 2 ani; cunoştinţe de operare pe calculator: nivel mediu Word şi Excel; cunoaşterea unei limbi străine de nivel mediu (engleză sau franceză). Detalii despre condiţiile de înscriere şi participare la concurs, dar şi despre bibliografia necesară se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, Bd-ul Regele Carol I, nr.10 şi la nr. de telefon 0256-220583. Dosarele trebuie depuse, cel târziu până în 3 martie, la Compartimentul Juridic şi Resurse-Umane, Bd-ul Regele Carol I, nr.10.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!