"Clonele" lui Monte Cristo

Articol adaugat in 10 Decembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : TIMPOLIS

 
"Atata timp cat vor fi inchisori, vor fi si detinuti care vor incerca sa evadeze", este una dintre "maximele" care circula, chiar si azi, prin mediul celor din spatele gratiilor. Istoria a demonstrat ca, oricat de sigura ar fi o inchisoare, tot se gasesc "temerari" care incearca sa-si reduca, prin metode alternative, perioada pe care trebuie sa o petreaca dupa gratii.

Chiar si in celebra inchisoare Alcatraz, considerat cel mai sigur "edificiu de detinere" de la mijlocul secolului trecut, au existat numeroase incercari de evadare, unele reusite. Au existat chiar detinuti care au devenit celebri prin felul in care au incercat sa demonstreze ca nu exista "inchisoare perfecta".

* Inchisoarea Alcatraz, din San Francisco - California, si-a castigat reputatia de cea mai bine pazita inchisoare din America. Ceea ce nu inseamna ca nu au existat detinuti care au incercat sa evadeze in nenumarate randuri din "inchisoarea de piatra" — asa cum era poreclit faimosul penitenciar. Oficial, autoritatile sustin ca nici unul dintre detinutii care s-au incumetat sa treaca de zidurile inalte nu au scapat cu viata. Si, totusi... Mitul "inchisorii de unde e imposibil sa evadezi" a fost spulberat de trei detinuti — Frank Morris, John Anglin si fratele acestuia, Clarence. Cei trei barbati si-au petrecut luni de zile marind cu grija gurile de ventilatie din celulele lor, pentru a putea ajunge pe acoperis. Pe 11 iulie 1962, cei trei si-au parasit celulele si, profitand de intunericul noptii, au ajuns pe malul pietros al insulei. Detinutii nu au fost recuperati niciodata si au fost declarati morti in incercarea de evadare. Totusi, corpurile lor nu au fost gasite niciodata si foarte multi cred, si astazi, ca aceasta a fost una dintre evadarile reusite din Alcatraz.

* O evadare la fel de celebra, care a "facut istorie", a fost cea din inchisoarea Libby, din Richmond - Virginia, unde fusesera inchisi, in timpul Razboiului Civil american, 120 de ofiteri unionisti. Cu totii si-au petrecut timpul facand planuri de evadare, cele mai multe si cele mai reusite evadari fiind puse in practica de catre colonelul Thomas E. Rose. Folosind unelte improvizate, el si cativa colegi detinuti au sapat un tunel printr-o gura de aerisire pana in beciul inchisorii care colcaia de sobolani. Sapaturile fusesera facute si pe verticala, aproximativ 70 de metri. In felul acesta au reusit sa scoata toti ofiterii care au fost inchisi odata cu el. Increzator in infailibilitatea tunelului secret, Rose s-a intors in inchisoare pe 9 februarie 1864 si a mai eliberat alti 15 detinuti. Incurajati de succesul evadarilor anterioare, inca 93 de prizonieri au urmat ruta lui Rose si au scapat. "Tunelul stiintific" al lui Rose, a fost un subiect indelung dezbatut de ziarele vremii, care considerau evadarile din Richmond "o escapada extraordinara".

* In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Armata Rosie s-a alaturat atacului Poloniei de catre trupele hitleriste, rusii au capturat si inchis mii de soldati polonezi. Sute au fost executati, iar restul au fost dusi in lagare din Siberia. Printre cei care au ajuns in Siberia s-a numarat si ofiterul Slawomir Rawicz. Acesta s-a imprietenit cu sotia unui comisar local si, cu ajutorul acesteia, atat ofiterul, cat si alti sase prizonieri au scapat. A urmat insa o calatorie greu de imaginat. Grupul de polonezi a fugit in Mongolia, a traversat Desertul Gobi si a escaladat Muntii Himalaya. Dupa 400 de mile de calatorie, ofiterul polonez si patru dintre supravietuitorii calatoriei au ajuns in India, pe atunci colonie britanica.

* In 15 noiembrie 1899 luptatorii buri din colonia Natal (acum parte a Africii de Sud) a atacat un tren armat englez si, in invalmaseala, au capturat un corespondent de razboi al ziarului Morning Post. Prizonierul s-a dovedit a fi curajosul si aventurosul fiu al unui lord englez, rapitorii considerand ca pot obtine o recompensa uriasa in schimbul eliberarii ostaticului. Dar o luna mai tarziu captivul burilor a scapat din penitenciarul States Model, unde era inchis, si a fugit in Africa de Est, atunci detinuta de portughezi. Un an mai tarziu, fostul prizonier al burilor s-a intors in Anglia unde a urmat cariera politica, aceasta aducandu-i in cele din urma un loc in Parlamentul Britanic. A ajuns, de asemenea, prim-ministru in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Numele celebrului prizonier era Winston Churchill.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   MIHA
    din timisoara
     

     fain

    Comentariu adaugat in 10.12.2007, ora 13:42.
     
  •   Georgiana
    din Timisoara
     

    interesant.. :d

    Comentariu adaugat in 10.12.2007, ora 15:13.
     
  •   LEUL
    din TIMISOARA
     

    ce tare e monte cristo

    Comentariu adaugat in 10.12.2007, ora 16:48.
     
  • chiar k sunt "clone" ...  nu te poti compara cu monte cristo

    Comentariu adaugat in 11.12.2007, ora 01:31.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!