Articol adaugat in 16 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

Dorin Suciu a fost şef de gară toată viaţa. O parte la Şipota, în judeţul Alba, iar cealaltă la Margina, în Timiş. Nu i s-a permis să-şi facă o casă a lui, aceasta urmând să o primească de la CFR când se va pensiona. Vremurile s-au schimbat şi locuinţa nu i s-a mai dat. În 2000 a venit la Sânmihaiu German, unde şi-a cumpărat o casă în condiţiile Legii 112/1995, fiind hotărât să-şi trăiască pensia aici, aproape de fata şi fiul său, pe atunci studenţi amândoi. Sanda, nevasta lui, a găsit de lucru la Primăria din Sânmihaiu Român.

Familia Suciu nu se gândea atunci că, după ce şi-a bătut o dată viaţa joc de ei, o va mai face şi a doua oară. De fapt, cei doi pensionari au nimerit într-un fel de viespar, într-un sat bănăţean în care noii stăpâni începuseră să se formeze, să adune averi, luând cu japca ce se mai putea. (Cine a spus că în România s-a furat deja tot?!) Iar casa din visul celor doi, care nu vor decât să-şi vadă tihniţi cum le intră nepoţii pe uşă, a devenit decorul unui coşmar. Oricând, un om rău poate veni peste ei, să-i dea afară, să le ia locul lor după care au tânjit atât. "Mi se face rău doar când îmi amintesc de răutăţile pe care le-am trăit aici! Era mai bine când locuiam în gară", mărturiseşte Oana Suciu, fata fostului ceferist, sleită şi ea de urzelile din Câmpia Banatului, sărăcită de cheltuielile cu avocaţii şi slăbită de umilinţa părinţilor ei...

Campanie electorală printre dosare
Este foarte interesant cum oameni implicaţi în campania electorală, personaje care ştiu cum stau lucrurile, care ştiu ce s-a făcut şi de ce s-a făcut în comuna Sânmihaiu Român, tac din gură pentru a nu-şi deranja prietenii! "Stăm de vorbă după alegeri! Acum nu zic nimic, pentru că eu ştiu unde se poate ajunge!" Deşi, afirmativ, aceştia susţin că vor binele cetăţenilor, pe care îi cheamă la vot, de fapt preferă să nu se amestece în nimic. De ce? O ipoteză ar fi şi aceea că la Sânmihai funcţionează un clan mafiot. Legăturile dintre ei sunt atât de strânse, încât a devenit greu să-i deosebeşti care din ce tabără face parte. În continuare, vom prezenta cazul Suciu, presărat pe alocuri cu fragmente din discuţiile cu cei care au fost implicaţi, care se feresc ca naiba de publicitate şi a căror identitate, în consecinţă, o trecem sub tăcere.

"Familia Suciu are dreptate, de fapt, la început, la ei a fost totul în regulă. Abia mai târziu, după ce a venit primarul Iacobescu, s-a declanşat războiul, în goana după spaţii comerciale... Aici se dau terenuri după bunul plac, este tentant, suntem aproape de Timişoara. Într-o discuţie cu prefectul, i-am relatat acest lucru şi ştii ce mi-a răspuns? Păi, au făcut oamenii schimb de terenuri. Cum adică? Un schimb, mai treacă-meargă, dar cum se face că toţi consilierii cumpără un hectar de teren cu vreo mie de euro la Sânmihaiu German, iar apoi îl schimbă cu vreo 3.000 de metri pătraţi în intravilan, primind deci în schimb ceva ce valorează 60-70 de mii de euro, sau chiar o sută de mii, sau chiar mai mult. Asta e schimb de teren?"

Care este esenţa cazului descris mai jos? Primăria din Sânmihaiu Român a vândut un imobil de două ori, după cum rezultă din extrasele de carte funciară. Astfel, a făcut mari probleme unor oameni cinstiţi. Iar, ceea ce este mai important, îi face pe aceştia să-şi risipească resursele financiare în procese altfel inutile.
Dosarul recurentului Dorin Suciu a ajuns, acum, sus de tot, la Bucureşti, tocmai la Curtea Constituţională. În 2000, primăria vinde familiei Suciu o parte dintr-un imobil, cealaltă, fiind de fapt spaţiul unui birt. Sanda Suciu a cumpărat pentru ea şi familia sa două camere şi o bucătărie, grădină, cu acte în regulă, în baza legii 112/1995. Solicită dezmembrarea din restul clădirii dar acest lucru se va face abia peste trei ani, când primăria s-a decis să vândă şi restul imobilului.

După două licitaţii eşuate, din cauza Sandei Suciu, care le-a contestat legalitatea, în 2003, totuşi se vinde. Obiectul supus vânzării fiind un spaţiu comercial, iar înstrăinarea lui trebuind să se facă în baza legii 550/2002, erau de respectat câteva condiţii esenţiale. Nu puteau participa decât persoane juridice sau persoane fizice autorizate să desfăşoare o activitate comercială. O altă condiţie, un mizilic pentru organizatorii de la Sânmihai, era că firmele participante nu puteau avea datorii la bugetul de stat. Şi trebuia să fie cel puţin trei participanţi. Totuşi, chiar şi ultima licitaţie a fost cu cântec. S-au prezentat două persoane fizice, un bărbat şi o femeie care, după toate aparenţele, trăiau în concubinaj! În această situaţie, în care condiţiile de desfăşurare a licitaţiei oricum nu erau îndeplinite, a vrut să participe şi Sanda Suciu, dar a fost dată afară din sală de către Nicolae Ivanici, preşedintele comisiei. În fine, imobilul este adjudecat de către Nelu Spătaru, dar procesul-verbal al licitaţiei nu este semnat de toată lumea, după cum rezultă dintr-un document de cercetare penală ulterioară.

Dorin Suciu face plângere penală împotriva membrilor comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale, a secretarului comunei, respectiv Petru Bold şi a reprezentantului finanţelor judeţene, Nicolae Micluţa. Înduioşată de problemele financiare ale primăriei Sânmihai, săraca instituţie a avut nevoie de bani şi a trebuit să vândă un spaţiu comercial, procuroarea îi scoate de sub urmărire penală pe cei implicaţi. Apă de ploaie, aceştia primesc amenzi administrative, iar situaţia casei rămâne la fel. Adică, proprietar este Nelu Spătaru. Cât despre evaluarea imobilului, să-i lăsăm pe alţii să-şi bată capul, să deducă ei cum o casă din centrul localităţii a ajuns, pe hârtie, la periferie, şi astfel să i se mai scadă ceva din valoare.

"Cât despre omul de la finanţe, acesta a fost adus cu maşina de la Timişoara de către cei doi... Am înţeles că, în urma anchetelor, acela a şi recunoscut... Păi, comisarul care se ocupa de caz a venit şi mi-a spus că este obligat să ţină dosarul în sertar. Apoi, l-au schimbat, i-au luat cercetarea respectivă! Când m-am dus să văd dosarul, din el dispăruseră file, mai erau două-trei foi... De ce nu vreţi să înţelegeţi că până aici s-a ajuns? Eu aş putea să strig în gura mare, dar n-o fac..."

În continuare, Dorin Suciu face o plângere împotriva soluţiei NUP, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Prim procurorul Parchetului, Gheorghe Bocşan, rezolvă cazul în 11 aprilie 2007 şi-i dă peste nas lui Suciu, respingându-i plângerea. Pensionarul Dorin Suciu insistă să vadă dosarul, ca atare adresează un memoriu către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Răspunsul primit în 18 septembrie 2007 îl lasă cu gura căscată, dosarul nu se afla la parchet de mai bine de un an, respectiv din 15 septembrie 2006. Deci, traducerea datelor ar fi că prim-procurorul Gheorghe Bocşan s-a pronunţat asupra unui dosar pe care nu l-a văzut?
Este evidentă disperarea lui Dorin Suciu. Acesta a făsut toate demersurile pentru a-şi salva casa pe care a cumpărat-o. A ajuns cu petiţiile până la Consiliul Superior al Magistraturii şi Preşedinţia României. Omul a fost în audienţă şi la Codruţa Kovessi, procurorul general al României.

"Primarul Iacobescu a fost forţat să închidă birtul pe care Marinca Niculiţa, concubina lui Spătaru, l-a deschis în imobilul respectiv. Păi cum nu, autorizaţiile de funcţionare erau obţinute pe dispensarul veterinar, casa alăturată. Dacă ar fi vrut să o facă la spaţiul cumpărat ar fi trebuit să ceară acordul familiei Suciu, care n-ar fi fost de acord niciodată. Aşa, în acte, l-a deschis la veterinar dar el funcţiona în altă parte. Uite că se poate!"

Să trăiască şeful gării!
Dorin Suciu: "Cum adică să mă astâmpăr? Vreau să se îndrepte toate greşelile, să se anuleze licitaţia, contractul de vânzare-cumpărare. Nu mă interesează cine cumpără şi ce face aici. Problema este alta, din ceea ce scrie în hârtiile lui Spătaru rezultă că el ar fi proprietarul casei mele. Poate vreodată îi dă prin cap să mă dea afară şi poate chiar reuşeşte. Sau, poate, ia vreun credit de la bancă arătându-le actele, contractul şi CF-ul. După aia pleacă în lumea largă, mai ştii? Păi ăia de la bancă nu stau să judece prea mult în astfel de cazuri, vin şi mă scot din casă, iar eu mor cu dreptatea în mână! Doar se întâmplă atâtea..."

Odată, demult, pe vremea când era şef de gară, cineva i-a spus că o locomotivă care făcea manevre a călcat un copil cu palton roşu, care trecea printre linii. Dorin Suciu ştia că în dimineaţa aceea îşi îmbrăcase la fel fata, iar apoi a trimis-o la şcoală. A alergat într-un suflet să vadă grozăvia. Nu era fata lui, era alt copil, dar nu păţise nici acela nimic, l-a tras doar golul de aer de după locomotivă şi l-a trântit la pământ. Dorin Suciu a albit în ziua aceea...