Banii din suplimentare, epuizaţi repede la farmacii

Articol adaugat in 19 Februarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 
Suplimentarea de 15 la sută acordată de conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, ieri, nu a ajuns mult timp la farmaciile aflate în contract cu CJAS Timiş. Deşi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări sunt în total 147 de farmacii, majoritatea acestora au epuizat banii încă de la primele ore ale dimineţii. Pentru luna în curs s-a stabilit un plafon de şapte milioane de lei, iar la suplimentare s-a alocat suma de 15 la sută din valoarea plafonului pe februarie. Dacă pentru bolile cronice mai sunt ceva bani, pentru medicamentele gratuite şi compensate, bolnavii din Timişoara şi judeţ trebuie să alerge din farmacie în farmacie pentru a vedea care mai are bani suficienţi să le onoreze reţeta. "Am vorbit cu colegele şi unele farmacii şi-au terminat banii încă de dimineaţă. Cele care au avut sume mici, sub 50 de milioane de lei vechi, este normal să nu mai aibă bani. La această suplimentare, sumele alocate nu au fost foarte mari. Până luna viitoare nu credem că vom mai primi alţi bani", spune Ana Miclea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Timiş. Astfel că, bolnavii care nu au reuşit să îşi ia medicamentele la începutul lunii şi nici ieri, când s-a acordat suplimentarea, sunt nevoiţi să aştepte până luna viitoare sau să scoată din buzunar contravaloarea reţetei.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  • bine k sunt bani pt masinile s casele d vacante ale unora...,nu dam nume....

    Comentariu adaugat in 19.02.2008, ora 23:29.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!