"Antidot" la chilipirul imobiliar al anului 2007

Articol adaugat in 21 Ianuarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : TIMPOLIS

 
Curtea Constitutionala da posibilitatea anularii vanzarii cabinetelor medicale, la "spartul targului"

Anul trecut s-a deschis posibilitatea unor afaceri imobiliare extrem de profitabile, prin prevederile legislative care permiteau cadrelor medicale sa-si achizitioneze cabinetele in care lucrau, la preturi de zeci de ori mai mici decat ale pietei. Si asta fara ca, tot prin lege, sa se ia suficiente masuri de precautie pentru ca aceste spatii, vandute la pret de dumping, sa-si pastreze destinatia de cabinete medicale si dupa instrainare. Acum, dupa ce majoritatea acestor spatii, inclusiv in Timis, au fost vandute, Curtea Constitutionala da posibilitatea anularii acestor tranzactii.

O comuna clujeana "desfiinteaza" Ordonanta Guvernului

Consiliul Local al comunei clujene Bontida a realizat ceea ce nicio unitate administrativa din tara nu a avut curaj sau inspiratie sa faca. Adica, a contestat in instanta Ordonanta Guvernului 110/2005 privind vanzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, sustinand ca e... neconstitutionala. Motivarea acestei actiuni e una simpla si ingenioasa : "Actele normative criticate sunt neconstitutionale, deoarece o institutie publica, in speta Guvernul Romaniei, nu poate dispune de bunurile proprietate privata apartinand unei alte institutii publice".

In prima faza, Tribunalul Cluj i-a dat dreptate, spunand ca "actele normative in cauza contravin dreptului de proprietate privata a unitatilor administrativ teritoriale, iar aceasta incalcare nu este justificata de protectia constitutionala a dreptului la viata si sanatate, in conditiile in care asistenta medicala obligatorie poate fi desfasurata si in cadrul cabinetelor medicale proprietate publica". Mai mult, pana si Curtea Constitutionala i-a dat dreptate, in octombrie 2007 declarand ca Ordonanta Guvernului prin care se dispune vanzarea cabinetelor medicale "este neconstitutionala".

Cum precedentul a fost creat, atat Primaria Timisoara, cat si Consiliul Judetean Timis pot invoca neconstitutionalitatea ordonantei, anuland tranzactiile incheiate pana acum. Si asta pentru ca si in Timisoara, potrivit Primariei, cabinetele erau "in proprietatea privata a Municipiului Timisoara", la fel cum cabinetele din judet, dupa cum se arata in mai multe hotarari ale Consiliului Judetean, erau "in proprietatea privata a judetului Timis", deci, dupa cum sustine Curtea Constitutionala, Guvernul nu putea sa oblige nici Primaria, nici Consiliul Judetean sa vanda aceste spatii.

Valuri de procese, la orizont

In Timis Primaria Timisoara a "scos la bataie" 61 astfel de spatii, iar Consiliul Judetean 31, la preturi cu mult sub cele ale pietei, stabilite prin lege. O parte din aceste cabinete au o suprafata relativ mare si sunt situate in "zona zero" a Timisoarei. Majoritatea s-au vandut deja, iar in cazul in care, bazandu-se pe decizia Curtii Constitutionale, Primaria sau Consiliul Judetean le vor cere inapoi, ar urma un val de procese fara precedent cu proaspetii proprietari. Lucru care nu s-ar fi intamplat daca Curtea Constitutionala ar fi avut inspiratia sa declare neconstitutionala Ordonanta prin care se scotea la vanzare aceste spatii in momentul aparitiei ei, si nu la sfarsitul anului trecut, dupa ce a fost sesizata de Consiliu Local al comunei Bontida.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!