Adrian Orza : "România are linişte în momentul în care politicienii sunt în vacanţă"

Articol adaugat in 04 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Ziua de Vest

 
Viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza, se arată dezamăgit de faptul că în România, pare că toate funcţionează mai bine în perioada în care politicienii sunt plecaţi să se recreeze prin tot felul de "vacanţe exotice". Cu forţe proaspete, acumulate pe tărâmuri îndepărtate şi mult mai liniştite, politicienii "au început să se joace de-a schimbatul guvernelor", ignorând problemele cu care oamenii de rând se ciocnesc zilnic, spune Orza, probleme care oricum erau tratate cu indiferenţă, dovadă fiind concediile în care parlamentarii pleacă liniştiţi.
Nefiind adeptul pariurilor, viceprimarul nu-şi dă cu părerea asupra şanselor moţiunii, însă de un lucru pare foarte sigur: "Indiferent de rezultatele moţiunii, e cert că FSN-ul se reface". Discursurile politice din ziua de astăzi sunt aceleaşi ca în anii de imediat după revoluţie, când eşaloanele comuniste doi şi trei se ocupau de "trebuşoarele din această ţară", spune preşedintele organizaţiei municipale a PNŢCD. Întrebarea care o ridică Adrian Orza se referă la ce se va întâmpla, în cazul refacerii FSN, în oraşele în care cu adevărat a fost revoluţie, în zonele în care FSN-ul nu a avut niciodată şanse. Referitor la Timişoara, Orza spune că aici nu se pune problema unei refaceri a FSN, pentru că acesta nu a fost niciodată despărţit, membrii fiind doar puţin separaţi de interese conjuncturale. (A.B.)
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!