60% din dascălii timişeni afiliaţi la FEN vor grevă generală

Articol adaugat in 17 Noiembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 

Peste 3.000 de dascăli din judeţul Timiş, membri de sindicat la FEN, au intrat ieri, timp de două ore, într-o inedită grevă de avertisment. Mişcarea tăcută de protest s-a desfăşurat în peste 100 de unităţi de învăţământ din Timiş. Dialogul surd cu Guvernul a durat întreaga săptămână, greve de avertisment organizându-se şi în alte cinci judeţe din ţară. Se pare că acesta este ultimul semnal tras înainte de declanşarea unei greve generale.

În Timiş, 60% dintre personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar au semnat pentru declanşarea grevei generale. O decizie finală în acest sens va fi luată însă săptămâna viitoare, la Bucureşti, unde se vor aduna listele cu semnături din întreaga ţară pro şi contra grevei generale.

În Timişoara nu s-au ţinut două ore la Liceul W. Shakespeare, Colegiul "Ion Vidu", Liceul Auto, dar şi la şcolile generale 4, 6 şi 24. Programul normal a fost întrerupt între orele 12-14 şi în majoritatea grădiniţelor cu program prelungit din Timişoara. Profesorii au ţinut copiii în clasă dar nu le-au predat nimic, i-au informat doar despre motivul acestui protest. "Toţi elevii au fost informaţi din timp şi nu au existat probleme. Elevii au stat în clase şi în loc de orele normale au fost informaţi despre motivul acestui protest. Situaţia este gravă şi dacă vom fi ignoraţi în continuare, o grevă generală este foarte probabilă. 60% din sindicaliştii FEN au semnat deja pentru declanşarea conflictului de muncă pe termen nelimitat. Va trebui însă să ne consultăm şi cu celelalte organizaţii sindicale din învăţământ", spune liderul FEN Timiş, Marian Uţă.

Motivele principale care au dus la declanşarea conflictului de muncă sunt inexistenţa unui contract colectiv de muncă, nerespectarea acordului încheiat între organizaţiile sindicale şi guvern, refuzul guvernanţilor de a negocia majorările salariale pe 2008 şi majorările salariale discriminatorii din învăţământ.

 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   Georgiana
    din Timisoara
     

    ca sa aibe efect, grevele trebuie sa se tina inainte de tezele nationale, bacalaureat.. nu acum cand nu au cu ce sa "ameninte"

    Comentariu adaugat in 17.11.2007, ora 11:20.
     
  •   inca_doi
    din Timisoara
     

    dar inchipuieti ca pana se strang toate semnaturile alea si la la la, va trece si vacanta de iarna , sfarsit de semestru cu teze si atunci e momentul perfect pentru o greva, chit ca cu asta nu vor rezolva prea multe profesorii ca de fiecara data...eu le urez bafta in orice caz..

    Comentariu adaugat in 18.11.2007, ora 14:10.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!