Stiri Locale

Numar total articole: 9631 | Acum se afiseaza articolele 6701 -6720
  • Verificări la farmacii şi depozitele de medicamente

    Articol adaugat in 13 Februarie 2008.

    Echipe formate din reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş şi ai Autorităţii de Sănătate Publică Timiş vor efectua controale la farmaciile cu circuit deschis, farmaciile din spitale, dar şi la depozitele de medicamente, conform hotărârii MSP. Directorul general al CJAS Timiş, Horia Cristian, spune că s-a luat această decizie în urma declaraţiilor din presă a distribuitorilor şi reprezentanţilor medicamentelor care spun că, în curând, se vor îndrepta spre o criză a medicamentelor.
  • Colectare duală în sectorul IV al Timişoarei

    Articol adaugat in 13 Februarie 2008.

    Se apropie de finalizare şi sectorul patru în care se implementează colectarea duală. Săptămâna trecută, angajaţii SC RETIM Ecologic Service SA au parcurs Calea Torontalului şi Aleea Hotinului. În această zonă s-au distribuit 30 pubele şi 500 de saci inscripţionaţi destinaţi colectării deşeurilor reciclabile. Au fost împărţite sau înlocuite un număr de 30 de pubele destinate deşeurilor menajere şi au fost încheiate 210 contracte noi.
  • Spectacolul "Judecata" de Alexander Hausvater, la Teatrul German

    Articol adaugat in 13 Februarie 2008.

    "Judecata" de Barry Collins, spectacol de Alexander Hausvater, producţie a Teatrului German de Stat Timişoara, se va juca, din nou, în data de 14 februarie, de la ora 19. Şapte ofiţeri ruşi luaţi prizonieri în război rămân închişi în subsolul unei mânăstiri părăsite.
  • Jocurile regionale "Special Olympics", ediţia a IV-a

    Articol adaugat in 13 Februarie 2008.

    Fundaţia "Pentru Voi" Timişoara va organiza, în colaborare cu Special Olympics România, în data de 31 martie, la Sala Constantin Jude (fosta Sală Olimpia) din Timişoara, cea de-a IV-a ediţie a Jocurilor regionale Special Olympics. "Învităm pe această cale toate organizaţiile, şcolile şi instituţiile care lucrează cu persoane cu dizabilităţi intelectuale, din zona de vest a ţării, să se înscrie în competiţie", a precizat Laila Onu, directorul "Pentru Voi".
  • MUSICĂ CLASICĂ

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Centrul Cultural Francez din Timişoara şi Filarmonica “Banatul” au plăcerea de a organiza un concert şi un recital cu muzicianul francez David WALTER care vor avea loc sâmbătă, 23 februarie, ora 19h00, sala Capitol, concertul, şi luni, 25 februarie, ora19h00, Sala Capitol, recitalul.
  • CS aude?!

    CS aude?!

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    CS aude?!... Vrei sa fii trupa Casei de Cultura a Studentilor din Timisoara? Hm… Stim ca suna cam de moda veche, dar iti oferim sala de repetitie, finantare pentru participare la festivaluri in tara, concerte alaturi de trupe consacrate, logistica pentru promovare.
    Vino si depune dosarul trupei tale la Secretariatul CS in perioada 1 - 21 Februarie 2008. Toate genurile muzicale pot fi abordate!
  • "Colectivizarea" liceelor agricole şi silvice

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Liceele agricole şi silvice din România urmează să treacă, potrivit unui proiect de act normativ avizat de premierul Călin Popescu Tăriceanu, din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în cea a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Decizia a stârnit reacţia vehementă a sindicatelor din învăţământul timişean, care se tem că, prin această schimbare, angajaţii îşi vor pierde o serie de facilităţi. Ei nu vor mai avea calitatea de titulari de catedre şi nu li se vor mai recunoaşte gradele didactice, ci vor deveni simpli angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Guvernanţii susţin că, prin această măsură, se intenţionează crearea unui nou cadru instituţional privind educaţia agricolă, cu formarea unor clase de fermieri, cu acces la resurse şi cunoaştere.
  • Tratamentul cancerului, supus verificărilor

    Tratamentul cancerului, supus verificărilor

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    O echipă mixtă de inspectori din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Timiş şi Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate vor controla, în cursul acestei săptămâni, derularea, la nivelul judeţului, a programului de tratament al bolnavilor de cancer. Sunt vizate două unităţi medicale timişorene - Spitalul Municipal şi Spitalul Clinic de Copii "Louis Ţurcanu". Verificările vor urmări, în principal, modul în care au fost utilizate fondurile alocate acestui program, dar şi corectitudinea privind monitorizarea indicatorilor specifici.
  • Vestigiile din groapa de gunoi

    Vestigiile din groapa de gunoi

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Un pescar, care a pornit săptămâna trecută să caute râme la groapa de gunoi clandestină, săpată cu buldozere, a dat peste urmele unei aşezări ce datează dinainte de Hristos. Omul a anunţat în mare grabă Muzeul Banatului, iar arheologii descinşi în zonă şi-au dat seama că au în faţă vestigii extrem de preţioase: un mormânt de incineraţ ie vechi de 3.200 de ani, amfore, vase-sac, dar şi urmele unei complexe aşezări din Epoca Bronzului şi fragmente de ceramică medievală.
  • Timisoara, la concurenta cu marile orase europene

    Timisoara, la concurenta cu marile orase europene

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Consilierii locali din Timisoara pregatesc un proiect de hotarare pentru reabilitarea spatiilor publice din cartierul Cetate, in perspectiva dezvoltarii turismului.
    Proiectul consta in realizarea unor artere pietonale, semi circulabile, in centrul istoric al Timisoarei, care sa realizeze legatura intre pietele Unirii, Libertatii si Sfantul Gheorghe, precum si restrictionarea circulatiei autoturismelor pe anumite trasee.
  • Hoţie, lângă primărie

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Furtul de metale este o practică foarte des întâlnită în România. De la şuruburi şi tinichele, până la şine de cale ferată, "băieţii strângăreţi" adună tot ce e metalic şi predau la centrele de colectare, uneori pe bani buni. Însă când hoţia se mută în plină zi şi în plin centrul Timişoarei, este deja prea de tot. Culmea tupeului, sau poate a inconştienţei, a fost atinsă de Adrian S., de 24 de ani, din Ciacova şi Petru G., de 30 de ani, din Timişoara. Aceştia încercau să fure bare de fier, de 1,5-2 m, chiar de lângă Primăria Timişoarei, ziua în amiaza mare.
  • Expo Valentine's Days - special pentru îndrăgostiţi

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Expo Valentine's Days este primul târg organizat la Timişoara ce are drept public ţintă… îndrăgostiţii. Timp de 5 zile, în perioada 13 - 17 februarie, la Casa Tineretului, vor putea fi admirate prezentări de modă, prezentări de coafuri, demonstraţii de machiaj, body painting şi numeroase produse ce pot fi un cadou ideal pentru ziua îndrăgostiţilor şi nu numai. Pentru cei mai îndrăzneţi, sau doar nerăbdători, două VIP-uri locale vor oficia "căsătorii pentru o zi".
  • Săcălaz are primul hotel de cinci stele din Timiş

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Primul hotel de cinci stele din judeţul Timiş a fost inaugurat, sâmbătă, la Săcălaz. Hotelul Elysee a fost ridicat pe locul fostei Case Parohiale catolice din localitate, într-o zonă rezidenţială, la 10 minute de Timişoara şi 20 de minute de Aeroportul Internaţional "Traian Vuia". Hotelul, construit în stil baroc, se întinde pe o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi.
  • Primăria Timişoarei nu este în dificultate

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Îmi permit să răspund prin aceeaşi modalitate la scrisoarea deschisă publicată în data de 4 februarie şi pot să vă asigur că Primăria Timişoara nu este în dificultate. Ca în orice activitate, există şi probleme, care sunt convins că pot fi rezolvate dacă reuşim să comunicăm spre binele oraşului. Ca atare, vă mulţumesc pentru cele sesizate de domnul inginer Cornel Drăgan prin intermediul ziarului Ziua de Vest. A fost acuzată "indiferenţa, incompetenţa şi aerul de superioritate" al unor funcţionari din Primărie. Dacă nu sesizaţi nominal, spunându-mi despre cine este vorba, care sunt faptele şi în ce moment s-au produs, nu mă pot adresa Comisiei de disciplină pentru a fi luate măsuri.
  • Profesori, transformaţi în agricultori

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Un act normativ semnat de premierul Tăriceanu la mijlocul lui ianuarie este extrem de aproape să creeze o situaţie explozivă în învăţământul românesc. Conform acestuia, unităţile de învăţământ agricole, veterinare şi silvice sunt pe punctul de a trece din subordinea Ministerului Educaţiei şi a consiliilor locale, sub aripa ocrotitoare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar afiliaţi la "Spiru Haret" bănuiesc guvernul de interese meschine. Dacă nota ministerială va fi pusă în practică, Ministerul Agriculturii se va alege peste noapte, în Timiş, cu aproximativ 11.000 de hectare de pădure şi peste 60 de hectare de teren agricol aparţinând până acum Grupului Şcolar Silvic şi Grupului Şcolar Agricol din Timişoara. La ambele unităţi de învăţământ vor avea loc azi proteste ale cadrelor didactice, care nu vor să fie transformaţi peste noapte în agricultori.
  • Curtea de Apel şi două Lidii fericite

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    La Curtea de Apel din Timişoara (CAT), toate sunt bune şi frumoase, chiar excelente, după cum a rezultat din declaraţiile făcute ieri de către Lidia Bărbulescu (foto), preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Prezentă în oraş cu ocazia şedinţei de bilanţ a CAT pe anul 2007 şi însoţită de Corina Corbu, secretar general al CSM, doamna Bărbulescu a spus: "Nu am avut a le atrage atenţia cu privire la nimic! I-am felicitat chiar şi pentru activitatea nejudiciară, referitoare la proiectele şi programele care s-au executat sau se află în derulare". Aceeaşi expresie de linişte şi calm a fost afişată şi de către prof. univ. dr. Lidia Barac, preşedintele Curţii, care, în cadrul conferinţei de presă de după prezentarea bilanţului a declarat: "Doamna preşedinte ne-a adus în faţă povestea unor ani când judecătorii stagiari erau extrem de ajutaţi, în muncă, evident, de către colegii mai în vârstă, erau chiar ajutaţi în conturarea unei atitudini faţă de muncă...".
  • Daniel Vighi marchează aproape-centenarul lui Anavi Adam cu un interviu-eveniment

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Scriitorul Daniel Vighi a publicat, zilele trecute, pe site-ul său, danielvighi.ro, un interviu cu mereu tânărul Anavi Adam, interviu care urmează să apară şi într-unul din numerele viitoare ale revistei Orizont.
  • Expoziţie de pictură "Cîntec Alb"- Andreea Foanene, la Cărtureşti

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Astăzi, 12 februarie, ora 18, librăria Cărtureşti Mall este gazda vernisajului de pictură a tinerei artiste Andreea Foanene. Lucrările reunite sub titlul "Cântec Alb" invită privitorul să pătrundă într-o lume în care se îmbină bucuria şi exuberanţa cu melancolia şi căutarea continuă a unor răspunsuri.
  • "No Country For Old Men", la Papillon

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Filmul prezentat marţi seară, în cadrul Cinematecii Papillon, "No Country For Old Men", a fost premiat cu Globul de aur, nominalizat la Oscar la opt categorii, a primit alte 42 de premii şi 32 de nominalizări. Scenariul şi regia aparţin fraţilor Joel & Ethan Coen.
  • Plenul CJ Timiş - în 29 februarie

    Articol adaugat in 12 Februarie 2008.

    Şedinţă operativă, ieri, la Consiliul Judeţean Timiş. Şefii de servicii din CJ Timiş s-au întâlnit cu conducerea instituţiei pentru discutarea problemelor punctuale ale administraţiei judeţene. Primul punct al discuţiei l-a constituit plenul CJ Timiş, care este programat să se desfăşoare în data de 29 februarie. Preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, a solicitat ca în următoarele zile să fie definitivate propunerile de proiecte de hotărâri, care vor fi ulterior supuse avizului comisiilor de specialitate.
Numar total articole: 9631 | Acum se afiseaza articolele 6701 -6720