2007 - un an penal in Timis

Articol adaugat in 18 Ianuarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : TIMPOLIS

 
2007 - un an penal in Timis
Functionarii publici de la primariile din Timis sunt cei mai priceputi din Romania la abuzuri. Cel putin asta indica statisticile Politiei Timis, deoarece oamenii legii din judet au intocmit cele mai multe dosare penale functionarilor publici. Iar 2007 a fost un an bun pentru toti infractorii din judet. A crescut numarul furturilor, al tepelor economice, al spargerilor de masini. Insa a scazut cifra infractiunilor comise cu violenta.

Primii pe tara, la deturnare de fonduri

Cele mai multe persoane cercetate penal in Timis pentru "tepe" economice sunt administratorii de firme. Aproape 350 dintre acestia si-au bagat in buzunare sute de milioane de lei vechi, unii, chiar cateva miliarde, pagubind si statul, si societatile comerciale la care lucrau. "Cu banii obtinuti isi plateau datorii mai vechi, dadeau chefuri, cumparau tot ce isi doreau, ii cheltuiau pe femei", precizeaza seful Politiei Economice, subcomisarul Dan Tudorescu.

In Timis, cele mai frecvente infractiuni economice sunt reprezentate de eliberarea filelor cec fara acoperire si de evaziune fiscala. In total, politistii au cercetat peste 800 de persoane pentru infractiuni economice.

In 2007 oamenii legii de la Investigarea Fraudelor au solutionat aproximativ 1.800 de dosare penale. In aproape 600 dintre acestea s-a inceput urmarirea penala impotriva suspectilor, iar in 500 de cazuri s-a aplicat neinceperea urmaririi penale, 400 dintre dosare fiind declinate altor structuri, deoarece politistii nu aveau competente pentru rezolvarea lor. In peste 110 dintre dosare prejudiciul depasea doua miliarde de lei vechi, insa politistii de la "Economic" au instrumentat doar trei dosare in care prejudiciul depaseste 500.000 de euro, de trei ori mai putine decat in 2006.

Timisenii sunt primii pe tara si la deturnare de fonduri, peste 33 de dosare penale fiind inregistrate anul trecut. Totusi, in 2007, nu a fost identificat niciun caz de spalare de bani, desi in 2006 politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor intocmisera 16 dosare penale de acest gen.

Functionarii publici de la o serie de primarii din Timis sunt cei mai priceputi din Romania la abuzuri. Cel putin asta indica statisticile Politiei Timis, oamenii legii din judet intocmind, in 2007, cele mai multe dosare penale functionarilor publici, pentru abuz in serviciu contra intersului public sau privat.

Dosarele puternice vin in 2008

In cazul infractiunilor judiciare, politistii timiseni sunt primii pe tara la rezolvarea de dosare penale cu autor necunoscut. Iar Timisul este primul la infractiuni constatate, cu 1.067 de infractiuni judiciare/100.000 de locuitori. In 2007 s-au inregistrat 4.800 de furturi, cu 300 mai multe decat in 2007. Una dintre cele noua crime comise in judet anul trecut a ramas nerezolvata, insa politistii sustin ca sunt pe urmele criminalului.

Comisarul-sef Nonus Ungureanu, seful Serviciului de Investigatii Criminale, este optimist, afirmand ca exista si cazuri mai vechi care au mari sanse de a fi rezolvate in 2008. "Exista cateva infractiuni grave, ramase nerezolvate in anii precedenti. In aceste dosare avem unele indicii si informatii, care speram sa ne aduca cat mai curand obtinerea de probe solide pentru retinerea agresorilor".

Politistii timiseni au lucrat anul trecut si pentru colegii lor din Italia, Spania, Franta, Germania si Austria, care au solicitat informatii despre 150 de timiseni arestati in cele cinci state.

De asemenea, sase timiseni au fost repatriati anul trecut din Italia, dupa incidentele provocate de cazul Mailat.

Timisoara — mai putine talharii

Timisoara a devenit un oras mai sigur in 2007, potrivit statisticilor politistilor. Timisorenii au reclamat 9.000 de infractiuni, anul trecut, insa politistii au constatat ca doar 4.700 dintre sesizari sunt reale sau indeplinesc elementele constitutive ale vreunei infractiuni. In privinta infractiunilor constatate, politistii au reusit sa rezolve mai putin de jumatate, adica 2.100 de dosare. In aceste dosare au fost cercetate aproape 1.800 de persoane, dintre care 900 fusesera prinse de politisti chiar in momentul comiterii infractiunii. Insa doar 100 dintre persoanele cercetate au si fost arestate de magistrati. Seful Politiei Timisoara, comisarul-sef Sabin Bogosel, sustine ca este multumit de activitatea subordonatilor sai.

Numarul talhariilor comise in municipiu a scazut cu 15% fata de 2006. In Timisoara au avut loc 164 de talharii, iar politistii au reusit sa rezolve 92 dintre cazurile inregistrate. Pentru comiterea talhariilor au fost cercetate peste 80 de persoane, jumatate dintre acestea fiind retinute sau arestate. "Dintre cele 80 de persoane, jumatate au talharit pe cont propriu, restul formand grupuri", mai spune comisarul-sef Sabin Bogosel.

Politistii au reusit sa retina anul trecut sase grupuri formate din cate patru talhari, cinci grupuri compuse din doi atacatori si alte patru gasti in care actionau cate trei talhari. Statisticile pe anul trecut arata ca talharii care au actionat in strada au preferat sa le smulga victimelor posetele, telefoanele sau podoabele de aur de la gat, iar unii chiar au pus cutitul la gat sau au folosit spray paralizant pentru a-si anihila "prada". Totusi, in urma niciunui atac, victimele nu si-au pierdut viata.

Numarul spargerilor de masini, in crestere

Furturile din automobile reprezinta un adevarat fenomen in Timisoara. In 2007 au fost reclamate ca sparte 1.500 de automobile, cu aproape 300 mai multe decat in 2006. Reprezentantii Politiei sustin ca, mai nou, hotii lovesc in special dupa-amiaza, cand oamenii se intorc de la munca si se opresc la cumparaturi. "Soferii isi lasa automobilele in parcarile magazinelor sau in strada si se duc la cumparaturi. Lasa in masina, la vedere, laptopuri, aparate de fotografiat, telefoane mobile sau alte obiecte de valoare. Chiar daca soferii dispar pentru 10 - 15 minute, e bine de stiut ca un hot sparge o masina si dispare in cel mult 30 de secunde", avertizeaza subinspectorul Florin Huluta, purtatorul de cuvant al Politiei Timis. Hotii prefera in primul rand obiectele de valoare abandonate in masina, precum si radiocasetofoanele, dar nu ezita sa plece nici cu placutele de inmatriculare ale automobilelor ori cu oglinzi, stergatoare de parbriz, capacele de la roti.

Oamenii legii au rezolvat peste 1.000 de furturi din automobile, stiut fiind faptul ca foarte multi dintre spargatori sunt minori sub 14 ani, care nu pot fi cercetati penal, in timp ce hotii cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani beneficiaza de indulgenta din partea magistratilor. Pentru ca spargerile de masini au crescut de la an la an, la inceputul lui 2007 s-a infiintat un Birou de Furturi Auto la Politia Timisoara, format din 40 de agenti si ofiteri care sa rezolve sutele de dosare penale. "Infiintarea acestui birou poate fi considerata un succes. Anul trecut au fost arestati 20 de hoti din automobile, fata de doar doi in 2006. In total, aproximativ 120 de persoane au fost cercetate anul trecut pentru spargeri de automobile, dintre care 46 au fost retinute", sustine comisarul-sef Sabin Bogosel.

Criza de patrule

Seful Politiei Timisoara sustine ca institutia are probleme in primul rand cu deficitul de patrule de ordine publica. "Avem nevoie de mai multi politisti, de mai multe echipaje de ordine publica, pentru patrulare, deoarece nu avem cum sa acoperim intreg orasul. Uneori, mai luam politisti de prin birouri, ca sa avem mai multi in strada", afirma Sabin Bogosel.

Cele mai multe echipaje de politie, 22, sunt pe strada noaptea. Pe timpul zilei, in cele doua schimburi, exista doar intre 9 si 11 echipaje de dimineata si intre 11 si 14 echipaje dupa-amiaza. Seful Politiei Timisoara recunoaste, insa, ca mai e mult de lucru si la pregatirea profesionala a politistilor. "Media de varsta e scazuta. Sunt foarte multi politisti tineri si exista deficiente pe linie de pregatire profesionala. Sunt foarte multi politisti care sunt de doi ani in sistem. Iar un politist bun se formeaza dupa zece ani de munca".
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!