Stanoiev si Hatigan se pregatesc pentru Mondialul de Raliuri din Sardinia

Articol adaugat in 25 Aprilie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV

 

Echipajul Bogdan Stanoiev/Dan Haţigan se va alinia la startul celei de-a şasea etape a mondialului de raliuri, Raliul Italiei. Competiţia va avea loc, în perioada 16-18 mai, în Sardinia. La cei 23 de ani, Bogdan Stanoiev este cel mai tânăr pilot român care participă în WRC, cel puţin în istoria modernă a acestui sport. Napoca Rally Team Bogdan Stanoiev se va înscrie în Sardinia la grupa A6, la volanul Citroen-ului C2R2, furnizat de Transilvania MotorSport, cu care participă şi în Campionatul Naţional de Raliuri. Tânărul pilot timişorean va participa în acest sezon la trei etape de WRC, urmând ca anul viitor să facă un program complet în cadrul Junior WRC.

"Suntem foarte bucuroşi pentru această şansă, iar ca obiectiv nu avem altceva decât acumularea de experienţă la cel mai înalt nivel şi de a vedea efectiv "cu ce se mănâncă" acest sport la nivel mondial. Nu avem nicio presiune din partea "şefului" Marco Tempestini, dar emoţiile sunt mari şi vom încerca să avem o evoluţie cât mai bună, să nu înşelăm încrederea cu care am fost investiţi", spune Bogdan Stanoiev. Celelalte două etape de WRC la care va participa echipajul Stanoiev/Haţigan vor fi stabilite în funcţie de programul Transilvania MotorSport care asigură materialul de concurs şi asistenţa în 2008 şi 2009 şi bineînţeles, de programul Napoca Rally Team.

Nu este presiune

Liderul Napoca Rally Team, Marco Tempestini, a confirmat faptul că nu există presiune pe umerii colegului său de echipă: "I-am spus lui Bogdan că dacă e bătut cu mai puţin de un minut pe probă, înseamnă că merge prea repede. Scopul este să acumuleze experienţă la acest nivel, să parcurgă cât mai mulţi kilometri în WRC. Bogdan Stanoiev a mers foarte bine anul trecut, merge bine şi anul acesta, chiar dacă, din păcate, nu l-am văzut pe podium la Reşiţa, din cauza unor probleme tehnice survenite pe ultima specială. A confirmat şi, firesc, următoarea provocare o constituie Campionatul Mondial. Sardinia este un raliu frumos, care-mi place foarte mult, sper ca şi lui Bogdan să-i placă", spune Tempestini.

 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!