Presa europeana protesteaza impotriva cazurilor de dopaj din Turul Frantei

Articol adaugat in 27 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Mai multe publicaţii şi televiziuni europene, printre care "Liberation", "France Soir", "Bild", "Republica" şi posturile ARD şi ZDF, au decis să nu mai prezinte informaţii despre Turul Franţei aşa cum făceau până în prezent, din cauza scandalului de dopaj în care au fost implicaţi patru ciclişti.

Publicaţiile franceze "Liberation" şi "France Soir" au decis să nu mai publice clasamentul competiţiei. "Af acerile cu substanţe dopante care s-au multiplicat anulează toate valorile sportive din probă şi nu oferă niciun sens ierarhiilor concurenţilor", şi-a explicat decizia cotidianul "Liberation". "Pentru a fi în acord cu principiile noastre şi, de asemenea, cu ale cititorilor noştri, am decis să ne retragem maşina noastră France Soir din pluton", a explicat, într-un editorial, "France Soir".

Nici cotidianul elveţian "Tages-Anzeiger" nu a mai prezentat în paginile sale cursa de ciclism ca în anii precedenţi şi a decis să publice doar clasamentul zilei, alături de anchete despre afacerile cu substanţele dopante din Turul Franţei. "Noi nu vom mai acoperi cursa. Nu are niciun sens să scrii despre etapa zilei, după ce dopajul planează în Tur", a declarat, pentru AFP, un jurnalist al publicaţiei, Andres Buechi.

Şi cel mai citit cotidian din Germania, "Bild" a decis să nu mai scrie despre această competiţie. "Turul Franţei este mort. Clasamentele nu ne mai interesează, din moment ce sunt doar minciuni şi escrocherii", a explicat conducerea publicaţiei, într-un articol.

Totodată, canalele publice de televiziune germane ARD şi ZDF au oprit transmisiunile din Turul Franţei, după anunţul controlului antidopaj din 18 iulie, în urma căruia ciclistul Patrik Sinkewitz (T-Mobile) a fost depistat pozitiv.

În Turul Franţei 2007, trei ciclişti, Christian Moreni (Cofidis), Alexandre Vinokourov (Astana) şi Patrik Sinkewitz (T-Mobile), au fost descoperiţi că au consumat substanţe dopante, iar r utierul danez Michael Rasmussen (Robobank) a fost acuzat că a consumat substanţe dopante pentru că nu s-a prezentat la două testări în luna iunie. Michael Rasmussen, care era favorit la câştigarea competiţiei, a fost suspendat de echipă miercuri seară. Etapa de miercuri, care a fost câştigată de Rasmussen, începuse cu un protest împotriva dopajului, la care s-au raliat ciclişti de la nouă echipe.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!