Mititelu: Am incredere in Stanga ca poate sa aduca echipa pe un drum bun

Articol adaugat in 29 August 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că are încredere în noul antrenor al oltenilor, Ovidiu Stângă, şi speră ca echipa sa să-şi revină sub conducerea acestuia.

"Am încredere în Stângă că poate să aducă echipa pe un drum bun şi primul pas poate fi chiar în Giuleşti, unde anul trecut am reuşit un 1-1 cu el antrenor-jucător. Nu a avut prea mult succes în Liga I, dar s-a confruntat şi cu tot felul de greutăţi: a avut jucători accidentaţi, un început de campionat dificil, numai cu derby-uri şi nici nu-i avea la dispoziţie pe Costea, Wobay, Tănasă şi Prepeliţă şi nici pe Ciucă, acesta fiind accidentat întreg turul sezonului trecut", a declarat Mititelu.

Oficialul a mai adăugat că prima măsură pe care a luat-o la venirea lui Ovidiu Stângă a fost reprimirea în lot a jucătorilor exilaţi la echipa a doua. "Ovidiu a mai învăţat şi el din greşeli, iar stând pe margine a învăţat şi din greşelile altora şi a acumulat experienţă. Eu am mare încredere în el şi am decis să-i satisfac prima solicitare, de a-i readuce în lot pe Stoica şi Gărgălie, chiar dacă mă hotărâsem să nu-i mai primesc niciodată", a afirmat Mititelu.

Finanţatorul Universităţii a explicat şi motivul pentru care l-a ales pe Ovidiu Stângă pentru postul de antrenor principal. "În acest moment, Ovidiu Stângă este cea mai bună soluţie pentru Universitatea Craiova. Ovidiu cunoaşte foarte bine lotul, a fost tot timpul lângă echipă, chiar şi când nu mai era antrenor. L-am avut lângă mine atunci când nimeni nu ne dădea vreo şansă, când am luat o echipă retrogradată şi cu un lot compus din doi juniori. A promovat echipa en-fanfare şi se poate vedea acum cât de greu este să promovezi, mai ales în condiţiile grele pe care le-am întâmpinat noi atunci, când toată lumea ne era împotrivă şi ne cântau prohodul", a mai spus Mititelu.

Ovidiu Stângă a fost numit marţi seară antrenor al Universităţii Craiova, în urma unei şedinţe a Consiliul Director. Stângă îi succede în acest post fostului antrenor Florin Cioroianu şi interimarului Daniel Mogoşanu, care a pregătit echipa timp de trei zile. Ovidiu Stângă a mai antrenat formaţia din Bănie în sezonul 2005-2006, când echipa era în liga secundă, şi în primele zece etape ale ediţiei trecute de campionat.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!