Marius Stan la plecarea spre Nyon: Vreau sa jucam cu Gorica, pentru a ne razbuna

Articol adaugat in 02 August 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Directorul general al Oţelului, Marius Stan, a declarat, joi, la plecarea spre Nyon, unde va avea loc tragerea la sorţi pentru turul II preliminar al Cupei UEFA, că şi-ar dori să joace contra slovenilor de la NK Gorica, în timp ce preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a spus că nu are preferinţe.

"Am emoţii pentru tragerea la sorţi de mâine (n.r. vineri), având în vedere că revenim, după ceva timp, în Europa. Sper să ajungem cât mai departe în această competiţie. Vreau să jucăm cu Gorica, pentru a ne răzbuna pentru eliminarea de acum câţiva ani", a spus Marius Stan.

În sezonul 1997-1998, Oţelul a fost eliminată de slovenii de la Nova Gorica, în turul I preliminar al Cupei UEFA, după ce au pierdut, scor 0-2, în deplasare, şi au câştigat cu 4-2 pe propriul teren.

În schimb, Iuliu Mureşan nu şi-a exprimat nicio preferinţă în vederea tragerii la sorţi: "Nu pot spune că îmi doresc un adversar anume. Oricum, toate adversarele pe care le putem întâlni sunt mai slabe, pentru că noi suntem cap de serie. Vreau să ajungem cel puţin în grupele Cupei UEFA".

Oţelul şi CFR Cluj îşi vor afla, vineri, adversarele din turul II preliminar al Cupei UEFA, într-o tragere la sorţi care va avea loc la Nyon (Elveţia), de la ora 14:00.

Mureşan nu a uitat nici de Liga I şi a acuzat din nou arbitrajele: "Arbitrajele sunt o mare problemă pentru Liga I. Trebuie să facem ceva pentru a schimba acest lot de arbitri. Avem nevoie de arbitri mai tineri".

Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a acuzat, joi, arbitrajul din partida câştigată de echipa sa contra Oţelului, la Galaţi, scor 1-0. Mureşan a reclamat un gol anulat eronat pe motiv de ofsaid, cât şi un fault neobservat de centralul Colţescu, comis de Nogo, ca ultim apărător, care ar fi trebuit să se soldeze cu eliminarea fundaşului african.
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!