Marian Iancu consideră că Poli e pregătită pentru UEFA
Articol adaugat in 09 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Ultima etapă a campionatului Ligii I, ediţia 2007-2008, s-a încheiat miercuri seara, Poli ocupând locul 6, dar cu prezenţa asigurată în cupa UEFA, după 16 ani. Ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului alb-violet, Marian Iancu, a tras linie şi a expus toate concluziile acestui campionat. "Trebuie să recunoaştem că ne-a ajutat mult coeficientul european în calificarea în Cupa UEFA, dar putem pune pe seama acestui fapt şi lipsa de concentrare în anumite momente ale campionatului. Asta a produs şi liniştea realizării obiectivului. Principalul este că vom păşi în Europa după atâţia ani. Suntem pregătiţi pentru acest pas, aşa cum am spus întotdeauna. Nu eram pregătiţi pentru Champions League, din niciun punct de vedere. Cred în continuare că nicio echipă românească nu e pregătită pentru Ligă, deoarece nu se investeşte la nivelul cerinţelor competiţiei supreme din Europa", a declarat Marian Iancu.
"Duşan Uhrin rămâne"
Boss-ul BkP a vorbit şi despre lotul pe care îl are la dispoziţie, echipa având nevoie de unele "plombe". "Mai avem de lucru, trebuie să completăm lotul, dar nu mult. În mare, discuţiile cu antrenorul principal sunt făcute, dar mai sunt ceva detalii foarte importante. Duşan Uhrin jr. rămâne la Poli, există o relaţie excelentă între club şi administraţia sportivă, condusă de dânsul. Sper că Duşan Uhrin va rămâne ani buni alături de noi. Avem nevoie de continuitate. În sfârşit, după mai multe încercări, am găsit soluţia, care astăzi este stabilă", mai spune preşedintele Politehnicii.
Speră să nu plece fraţii Karamyan
La capitolul echipă, vor fi câteva mişcări de trupe. Cel care va pleca sigur este Gabriel Cânu. Se zvoneşte despre o posibilă plecare a fraţilor Karamyan, dar conducerea speră să nu fie nevoită să se despartă de aceştia. "Sper să nu fie şi alte plecări, am să discut în acest sens cu familia Karamyan. Sper ca voinţa lor să fie să rămână 100 la sută alături de noi. Să nu uităm, Artiom Karamyan are o anumită clauză în contract, normală, din moment ce a venit liber", spune Iancu. La achiziţii, boss-ul BkP intenţionează să aducă un jucător ofensiv, poate un mijlocaş de creaţie şi un fundaş central. "Avem discuţii avansate cu Contra, îl vedem ca pe un pilon al echipei care va pleca în Cupa UEFA. Avem nevoie de experienţa unui asemenea jucător, la fel cum sunt Alexa, Borbely sau Ganea, sau jucători ca Stancu, Karamyan şi Bădoi, care au evoluat în competiţii europene", mai spune preşedintele Politehnicii Timişoara, Marian Iancu.
Discuţii şi cu Popa pentru prelungirea contractului
Conducerea clubului este în discuţii şi cu portarul Marius Popa pentru prelungirea contractului. "Sperăm să rezolvăm şi situaţia lui Popa şi purtăm discuţii pentru prelungirea contractului. Este un jucător exponenţial, am pornit împreună la drum, am crescut împreună şi e important pentru noi să dăm semnalul unei continuităţi alături de jucătorii care merită şi care au dovedit ca sunt trup şi suflet alături de noi", spune Marian Iancu.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Manea : "Meciul cu Astra nu va fi deloc usor”
- ›Tentativa de corupere a "cainilor rosii" inainte de derby-ul Steaua- Dinamo
- ›Borcea: "Meciul cu Steaua e o lupta pe care suntem condamnati sa o castigam!"
- ›Tiger Woods se intoarce pe terenul de golf
- ›Meciul vietii pentru Mourinho
- ›Beckham rateaza Mondialul
- ›Becali si Hagi au facut pace
- ›Romania, pe locuri fruntase la DanceMasters
- ›Mutu isi asteapta verdictul. Care este riscul?
- ›Cazul "Sibutramina" ameninta serios cariera lui Mutu
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Curs Valutar - 18 Mar 2010
Dolarul SUA:2.9817 RON
Lira sterlin:4.5590 RON
Euro:4.0801 RON






