Hagi: Mă declar mulţumit de atitudinea jucătorilor
Articol adaugat in 04 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
"După prima săptamână din perioada de pregătire pot să mă declar foarte mulţumit de comportamentul, atitudinea, seriozitatea, disciplina şi participarea la efort a tuturor jucătorilor. Această perioadă în care s-a muncit foarte mult, este una de acumulări pentru întreg sezonul, de aceea antrenamentele sunt foarte grele. Toate aceste constatări îmi întăresc convingerea că Steaua este un club cu adevărat profesionist. Eforturile pe care le facem nu au decât scopul de a fi cei mai buni", a declarat Gheorghe Hagi.
Tehnicianul roş-albaştrilor a adăugat că este mulţumit şi de condiţiile din cantonamentul din Austria: "Condiţiile de pregătire sunt foarte bune, iar recuperarea jucătorilor accidentaţi decurge în mod normal".
Fostul internaţional nu a uitat nici de fanii Stelei, spunând că îşi doreşte ca echipa să fie susţinută de aceştia şi să reuşească cel mai bun sezon din ultimii ani: "Sunt foarte bucuros că m-am întors în familia Steaua unde aştept împreună cu suporterii noştri să avem cel mai bun an. Fanii Stelei au fost mereu aproape de inima mea. Numai împreună putem fi cei mai buni şi cei mai puternici".
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Yachting la Marea Neagra
- ›'Sper ca o echipa romaneasca sa joace in 2012 finala Cupei UEFA la Bucuresti'
- ›Brazilianul Alcantara a semnat un contract pe trei sezoane cu CFR Cluj
- ›Franta si Italia isi cauta campioanele
- ›Razboi intern
- ›Figo aduna vedetele
- ›Stoichescu a pierdut poziţia de lider
- ›Handbaliştii timişoreni sunt ca şi salvaţi de la retrogradare
- ›Popa pleacă
- ›Fraţii Karamyan rămân la Poli dacă nu au oferte avantajoase
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Sa radem cu pofta!
- Un cuplu de francezi nu are copii. Pana la urma sunt indemnati sa vorbeasca cu [...]
Categoria: Bancuri cu Altele - Doua blonde la dus: - Da-mi, te rog, samponul tau! - Dar ai unul langa tine... - [...]
Categoria: Bancuri cu Blonde - Un elev se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor. Neavand [...]
Categoria: Bancuri cu Altele - Doi manelisti stau de vorba:
- Auzi ma, da ce e ala sah?
- Ba, sahul e [...]
Categoria: Bancuri cu Altele - Un tip se trezeste pe masa de operatie si vede pe un tip in alb.
-Dom-doctor, a [...]
Categoria: Bancuri cu Altele






