Fara mila

Articol adaugat in 09 Noiembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.

 
O alta confruntare importanta a fost cea dintre Inter Milano si TSKA Moscova, italienii revenind uluitor dupa ce au fost condusi cu 0-2. Arsenal Londra si Manchester United au parafat miercuri seara calificarea in "optimi". "Tunarii" au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Slavia Praga. Antrenorul Jarolim a trimis in teren jucatorii: Vorel - Krajcik, Brabec, Hubacek, Drizdal - Suchy - Smicer (`64 Kalivoda), Svec, Tavares, Pudil (`90 Jablonsky) - Senkerik (`77 Ivana), in timp ce la Arsenal, Wenger a folosit urmatorul "11": Almunia - L.Diarra, Song, Gallas, Clichy - Walcott, Gilberto, Denilson, Diaby - Eduardo (`81 Eboue), Bendtner (`77 Adebayor).

"Diavolii rosii", 4X4

Manchester United este singura echipa cu punctaj maxim. "Diavolii" trec deja in "optimi" dupa succesul cu 4-0 inregistrat in fata formatiei Dinamo Kiev, in grupa F. Golurile au fost marcate de Pique `31, Tevez `37, Rooney `76 si Cristiano Ronaldo `89. La Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane a fost titular si a jucat tot meciul. Altfel, Dinamo Kiev, TSKA Moscova si Steaua Bucuresti au fost eliminate din Liga Campionilor, dar mai pastreaza sanse matematice de a ocupa locul trei, pozitie care le-ar permite sa ajunga in 16-imile Cupei UEFA. In schimb, VfB Stuttgart, campioana Germaniei, la care evolueaza si Ciprian Marica, a fost eliminata din orice competitie.

Cind Chivu suna goarna

Campioana Italiei, Inter Milano, s-a distantat in fruntea clasamentului grupei G, dupa ce a revenit de la 0-2 si s-a impus in final cu 4-2 in meciul de pe teren propriu cu TSKA Moscova. Rusii au deschis scorul in minutul 23, prin Jo, si l-au majorat prin Vagner Love (31). Un minut mai tirziu, Chivu a executat o lovitura libera, punindu-i mingea pe tava lui Ibrahimovic, care n-a iertat-o. Cambiasso a marcat apoi de doua ori, in minutele 34 si 67, iar Ibrahimovic a inchis tabela la 4-2 in minutul 75. Evolutia lui Chivu a fost apreciata de presa italiana. Capitanul nationalei a inceput partida ca stoper, dar pe parcurs, românul a fost mutat pe flancul sting al apararii. "Chivu a fost sigur in defensiva si a avut unele iesiri cu succes in ofensiva", a scris "Gazzetta dello Sport", in timp ce "La Stampa" a notat: "Inter a cazut in capcana cu marmelada a moscovitilor si a ramas prizonier, iar Roberto Mancini a fost nevoit sa-l redirectioneze pe Chivu".

Fener, mindria Turciei

Fenerbahce Istanbul se afla aproape de o calificare istorica in "optimile" Ligii Campionilor, dupa victoria cu 2-0 in fata olandezilor de la PSV Eindhoven. Marcellis (`28-autogol) si Semih Senturk (`30) au punctat pentru Fenerbahce, grupare care a dominat meciul de la Istanbul intr-o maniera categorica. Fener are nevoie de o victorie in ultimele doua jocuri pentru a-si asigura calificarea in faza urmatoare a competitiei.

Marica, Auf Wiedersen...

VfB Stuttgart, campioana Germaniei, cu Ciprian Marica in teren din minutul 58, a pierdut cu 2-4 la Lyon, intr-un meci din grupa E. Pentru svabi a punctat in doua rinduri Gomez (`16 si `56), in timp ce golurile formatiei Olympique Lyon au fost inscrise de Ben Arfa `6, `37, Kallstrom `15 si Juninho `90. In urma acestui insucces, Stuttgart paraseste Europa cu coada intre picioare, neavind sanse de a prinde nici macar locul trei in grupa.

Gracias, Ronaldinho!

Principala favorita la cistigarea trofeului Ligii Campionilor, FC Barcelona a invins pe stadionul "Camp Nou", cu scorul de 2-0, pe Glasgow Rangers, asigurindu-si calificarea in "optimi". Criticat in ultima vreme, Ronaldinho a fost co-autor al celor doua goluri marcate de Henry (`6) si Messi (`43). Cu punctul inscris miercuri seara, Henry s-a alaturat suedezului Henrik Larsson pe pozitia a saptea in clasamentul celor mai buni marcatori din istoria cupelor europene, cu 52 de goluri. Lideri ramin germanul Gerd Muller si italianul Filippo Inzaghi, fiecare cu cite 62 de goluri.






Sursa: 7 plus
Autor: Bogdan Iatan
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!