Elba a învins la Mediaş
Articol adaugat in 11 Februarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Baschetaliştii de la BCM Elba Timişoara au învins, în deplasare, la Mediaş, în faţa celor de la Gaz Metan şi şi-au luat astfel revanşa, după ce în tur au fost învinşi pe teren propriu. "Leii din Banat" au condus pe tabelă, cea mai mare parte a meciului, primul sfert fiind adjudecat de Elba, la două puncte, iar la pauza mare, scorul arăta egal, 35-35. Cel mai mare avantaj al jucătorilor lui Dragan Petricevic a fost de şapte puncte, gazdele aflându-se de puţine ori la cârma jocului, când s-au distanţat la patru puncte. Fatidicul sfert trei, care s-a dovedit fatal de numeroase ori pentru timişoreni, în acest campionat, a fost de această dată adjudecat de timişoreni. Partida s-a încheiat cu scorul de 77-71 pentru timişoreni. "Am controlat întreaga partidă. Cel mai important e că am jucat foarte bine în sfertul trei, ceea ce nu am reuşit să facem în celelalte jocuri. De această dată, se pare că am tras învăţămintele necesare. Pe ansamblu, partida s-a desfăşurat sub auspiciile echilibrului, dar noi am ştiut să gestionăm bine finalul. Mă bucur că am reuşit să ne luăm revanşa în faţa celor de la Mediaş. Trebuia să câştigăm şi partida din tur", spune antrenorul Elbei, Dragan Petricevic.
Parcurs bun
BCM Elba continuă parcursul bun din acest an. Timişorenii au obţinut patru victorii şi au pierdut un singur joc, cel cu U Mobitelco Cluj. "Păcat de acea înfrângere cu Cluj. Din păcate, ne-am bătut singuri în acel meci. În rest, avem un început de an bun. La Mediaş am avut parte şi de un arbitraj corect şi echidistant, cum ne-am dori la fiecare deplasare. Sperăm să o ţinem tot aşa", mai spune Dragan Petricevic. Cei mai buni marcatori în meciul de la Mediaş s-au dovedit: Miloş Pesici, cu 21 de puncte, urmat de conaţionalul său Uros Velicikovici, cu 15 puncte, Păltinişanu, 13 puncte, Nenad Markovici şi Kabengele, cu câte 10 puncte. În clasamentul marcatorilor se mai înscriu şi Dragoslav Markovici, 5 puncte, şi Radmanovac, 3 puncte. Din păcate, în partida de la Mediaş, Radmanovac a suferit o accidentare uşoară, dar se speră în recuperarea conducătorului până la următorul meci din campionat, sâmbăta viitoare, în sala "Constantin Jude", în faţa celor de la BC Gresiloft Târgovişte.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Pasiunile sportive ale puternicilor lumii
- ›Adrian Porumboiu ii taraste pe 'caini' in Elvetia
- ›Bucurestiul, fara fotbal international?
- ›Tamas rateaza Campionatul European din Macedonia
- ›Dorinel trece pe galben
- ›Alexa: 'Unirea Urziceni e cea mai buna echipa din campionat si merita primul loc'
- ›Cristian Tanase, debut cu surprize
- ›Lucescu: 'Meciul cu Dinamo va fi mai usor pentru ca va scoate ce e mai bun din jucatori'
- ›A inceput demolarea Stadionului Municipal 'Ion Moina' din Cluj
- ›Cu fotbalul la tribunal
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.















