David si Victoria Beckham au ajuns in America insotiti de cei trei copii

Articol adaugat in 13 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Fotbalistul David Beckham şi soţia sa, Victoria, au fost aşteptaţi joi, la aeroportul din Los Angeles, de o mulţime de susţinători şi jurnalişti, veniţi să îi întâmpine la mutarea lor în America, unde fotbalistul va juca la echipa LA Galaxy, potrivit AFP.

Beckham trebuie să se prezinte vineri la noul club, Los Angeles Galaxy, după transferul de la echipa spaniolă Real Madrid.

Soţii Beckham, căsătoriţi din 1999, au fost însoţiţi de cei trei copii ai lor, Brooklyn, Cruz şi Romeo, dar nu s-au oprit să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Familia se va instala în reşedinţa din apropiere de Beverly Hills, pe care se pare că au cumpărat-o cu aproximativ 22 de milioane de dolari.

Victoria a lucrat deja cu producători de la reţeaua de televiziune NBC pentru o emisiune de tip reality show, care se numeşte "Victoria Beckham: Coming to America" ("Victoria Beckham: Sosirea în America") şi va fi difuzată pe 16 iulie, la ora 20.00. După cum sugerează titlul, se va axa pe mutarea componentei trupei Spice Girls de la Londra la Los Angeles, împreună cu soţul ei. NBC anunţase în februarie că proiectul va avea şase episoade. Abia dacă emisiunea specială va avea succes, vor exista continuări sau chiar mai multe serii.

David Beckham are şi el propriul reality show la o televiziune britanică, emisiune ce urmăreşte despărţirea fotbalistului de Real Madrid şi acomodarea în America, ce se axează doar pe fotbal, nu şi pe viaţa de familie a vedetei.

 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!