Esti aici : Timisoara » Sport › Chivu susţine că în trei zile se va afla unde va evolua în sezonul viitor
Chivu susţine că în trei zile se va afla unde va evolua în sezonul viitor
Articol adaugat in 06 Iulie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara
Fundaşul român al lui AS Roma, Cristian Chivu, a afirmat că în următoarele zile se va afla cu siguranţă la ce echipă va evolua în sezonul următor, după ce joi a discutat cu directorul sportiv al Romei, Daniele Prade, care a confirmat posibilitatea ca românul să rămână la formaţia de pe Olimpico, şi că negocierile cu Real Madrid au fost sistate, pentru că jucătorul trebuie să se decidă dacă vrea să evolueze la campioana Spaniei.
"Mă duc la Inter sau rămân la Roma", a declarat Chivu, potrivit Reuters. Roma a acceptat oferta de 18 milioane de euro de la Real Madrid, dar unul dintre impresarii jucătorului, Victor Becali, a declarat că fundaşul român nu este mulţumit de salariu oferit de Real, şi că Inter oferă un contract mai mare din punct de vedere financiar, chiar dacă miercuri a anunţat că se retrage din negocierile privind transferul lui Chivu.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Yachting la Marea Neagra
- ›'Sper ca o echipa romaneasca sa joace in 2012 finala Cupei UEFA la Bucuresti'
- ›Brazilianul Alcantara a semnat un contract pe trei sezoane cu CFR Cluj
- ›Franta si Italia isi cauta campioanele
- ›Razboi intern
- ›Figo aduna vedetele
- ›Stoichescu a pierdut poziţia de lider
- ›Handbaliştii timişoreni sunt ca şi salvaţi de la retrogradare
- ›Popa pleacă
- ›Fraţii Karamyan rămân la Poli dacă nu au oferte avantajoase
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.






