E.ON Gaz Distribuţie a investit 1,5 milioane de euro
Articol adaugat in 09 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
1,3 milioane de utilizatori de gaze naturale vor beneficia de o citire mai eficientă şi mai rapidă a consumului de gaze naturale. E.ON Gaz Distribuţie a finalizat implementarea unui sistem modern de citire a consumului de gaze naturale, în toate cele 20 de judeţe din aria sa de activitate. Acest sistem se bazează pe utilizarea codurilor de bare pentru identificarea contorului. Codul de bare lipit pe contoarele de gaz este scanat cu ajutorul unor terminale mobile, după care se introduce indexul contorului. Descărcarea datelor de pe terminalele mobile în sistemul informatic al companiei se face electronic, scurtându-se astfel considerabil timpul necesar acestei operaţiuni, efectuată până acum manual.
Totodată, este eliminată în acest fel şi posibilitatea apariţiei unor erori generate de introducerea manuală. De asemenea, prin utilizarea unor informaţii de control (cum ar fi de exemplu consumul istoric etc.), sistemul informatic efectuează o verificare automată a datelor la momentul introducerii şi identifică posibilele erori de citire sau de funcţionare a contoarelor. Prin reducerea timpului de procesare a datelor privind consumul de gaze naturale, precum şi prin eliminarea posibilităţii producerii unor erori, noul sistem de citire a contoarelor contribuie în mod semnificativ la optimizarea procesului de facturare.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Maşină transformată în tutungerie
- ›Trei Doamne şi toţi trei...
- ›Cei mai mici pompieri
- ›Rachetele antigrindină vor proteja culturile agricole din zona de vest a ţării
- ›Lugojenii au petrecut la "Sărbătoarea berii"
- ›Titularizarea profesorilor va dispare
- ›"În semn" - expoziţie de gravură
- ›PSD şi-a lansat candidaţii la Margina, Făget, Buziaş
- ›Vlad şi Răzvan Neagoe expun la "Pro Arte"
- ›Caravana Volvo parchează în Piaţa Victoriei
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.






