Centru de Glaucom la Timişoara
Articol adaugat in 09 Mai 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : ZDV
Pacienţii cu glaucom vor fi trataţi la Timişoara, odată cu deschiderea Centrului de Glaucom, în cadrul Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul Municipal. În ţară sunt alte trei centre, la Bucureşti, Iaşi şi Craiova. Ieri, cadrele medicale au inaugurat noul centru din vestul ţării, investiţia ridicându-se la suma de 20.000 de euro, bani din sponsorizarea unei firme care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Timp de trei luni, centrul a activat într-o perioadă de probă, timp în care au fost examinaţi 500 de pacienţi. Aceştia au fost trimişi de către medicii de familie sau cei specialişti din Timişoara şi judeţele arondate. Pentru aproximativ 75 la sută dintre pacienţii investigaţi, glaucomul a fost confirmat şi li s-a recomandat tratamentul adecvat.
Tratament gratuit
La Centrul de Glaucom din Timişoara se pot adresa pacienţii care au trimitere de la medicul de familie sau de la specialist. Programările se pot face la numărul de telefon 0748.296.612. Tratamentul pentru glaucom - o boală oculară cronică ce duce la orbire - este compensat 100 la sută, fiind decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. "Odată cu deschiderea centrului vom avea şi o mai bună statistică a pacienţilor cu glaucom. Cei care sunt diagnosticaţi cu glaucom sunt internaţi şi operaţi în clinică", spune Ileana Zolog, şeful Clinicii de Oftalmologie de la Municipal.
Netratată, boala duce la orbire
Glaucomul este o boală oculară cronică, ce implică afectarea nervului optic. Boala este însoţită, adeseori, de creşterea presiunii intraoculare şi evoluează toată viaţa. De cele mai multe ori, pacientul nu are simptome evidente. În lipsa unui tratament adecvat, rezultatul este pierderea progresivă a vederii şi, în cele din urmă, orbirea permanentă. Glaucomul afectează un procent de 2 la sută din populaţie, dar, din păcate, doar 50 la sută dintre aceste persoane sunt diagnosticate şi beneficiază de un tratament adecvat. Riscul de apariţie a bolii este la persoanele care au peste 40 de ani, au rude de gradul I diagnosticate cu glaucom, au presiunea intraoculară crescută, au hipertensiune arterială. Aici se mai adaugă şi persoanele care au diabet zaharat sau miopie severă sau acelea care urmează un tratament cronic cu steroizi. Stabilirea diagnosticului şi a stadiului bolii se realizează prin măsurarea presiunii intraoculare, examinarea nervului optic, a unghiului de drenaj şi a câmpului vizual. Specialiştii spun că este esenţial ca boala să fie depistată într-un stadiu precoce, iar tratamentul prescris să încetinească evoluţia afecţiunii şi, implicit, a pierderii vederii.
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Maşină transformată în tutungerie
- ›Trei Doamne şi toţi trei...
- ›Cei mai mici pompieri
- ›Rachetele antigrindină vor proteja culturile agricole din zona de vest a ţării
- ›Lugojenii au petrecut la "Sărbătoarea berii"
- ›Titularizarea profesorilor va dispare
- ›"În semn" - expoziţie de gravură
- ›PSD şi-a lansat candidaţii la Margina, Făget, Buziaş
- ›Vlad şi Răzvan Neagoe expun la "Pro Arte"
- ›Caravana Volvo parchează în Piaţa Victoriei
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.















