Un nou razboi! Expira ultimatumul lui Basescu

Articol adaugat in 22 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Gardianul

 
Un nou razboi! Expira ultimatumul lui Basescu
Presedintele Basescu ar trebui sa anunte astazi daca mai face sau nu referendum pentru votul uninominal, dat fiind ca expira ultimul avertisment dat Parlamentului. Cum legea electorala a intrat deja in procedura legislativa la Senat, este de asteptat ca interventia sefului statului sa fie taxata imediat cu o reclamatie la Curtea Constitutionala, invocandu-se conflictul de interese dintre autoritati si incalcarea principiului separatiei puterilor in stat. Si Guvernul are parghiile sale de a bloca, printr-un contencios constitutional, referendumul ca fiind lipsit de obiect, in conditiile emiterii unei ordonante sau asumarii raspunderii guvernamentale.

Presedintele Traian Basescu a dat termen Parlamentului pana azi sa-i trimita spre promulgare Legea privind votul uninominal, in caz contrar urmand sa emita decretul pentru convocarea unui referendum. Chemarea la urne ar urma sa aiba loc in aceeasi zi cu alegerile pentru PE, respectiv 25 noiembrie, urmand ca presedintele sa intre in campanie concomitent cu partidele. Opozitia a reclamat ca in spatele intentiei presedintelui s-ar ascunde, de fapt, dorinta acestuia de a face campanie candidatilor PD la PE, cu atat mai mult cu cat Basescu merge astazi special la Sala Palatului pentru a-si incuraja favoritii.

Conflict constitutional
Legea votului uninominal a fost trimisa joi la Senat, urmand sa fie discutata in procedura de urgenta. Deputatul PSD Eugen Nicolicea atentioneaza ca referendumul este neconstitutional. „Presedintele nu se poate amesteca in problemele legislative ale Parlamentului, ar fi o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat“, precizeaza deputatul PSD. Pe de alta parte, faptul ca legea e in procedura parlamentara, l-ar putea indreptati pe seful Senatului Nicolae Vacaroiu sa sesizeze Curtea Constitutionala, pentru a se pronunta pe conflictul constitutional dintre institutii, respectiv dintre Parlament si Presedintie.

Jocuri la mâna Guvernului
Inainte de a semna Decretul de convocare a referendumului, presedintele este obligat sa consulte Parlamentul. „Nu este exclus sa se ajunga la o situatie bizara: presedintele sa vina doar sa anunte Parlamentul (cum a mai facut-o si in alte ocazii), iar Legislativul sa reactioneze si, printr-o hotarare, sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la faptul ca presedintele nu l-a consultat, ci doar l-a anuntat in legatura cu referendumul“, a anticipat presedintele Comisiei juridice din Camera, Sergiu Andon(PC). Seful statului s-ar putea confrunta cu o reclamatie de natura constitutionala si din partea Guvernului. Presedintele poate decreta referendum, dar Guvernul poate refuza sa emita Hotararea de organizare a acestuia. Tariceanu poate astepta un timp pana ce legea e adoptata de Parlament sau, dupa caz, poate sa o adopte prin asumarea raspunderii, lasandu-l pe Basescu fara tema de campanie. In aceasta situatie, Guvernul va ataca la Curtea Constitutionala decretul lui Basescu pentru un referendum fara obiect.

Tema noua de campanie
Anticipand ofesiva Parlamentului si Guvernului, presedintele Basescu pare sa se reorienteze catre o alta tema de campanie, cea europeana. Declaratiile recente facute la summitul de la Lisabona arata ca presedintele ar urma sa se deplaseze prin tara ca sa le explice romanilor cum e cu problematica europeana. Campania lui Basescu va continua indiferent ca se va axa pe referendum sau nu.

Mijloace de a bloca referendumul
Faptul ca o lege in procedura parlamentara va face obiectul unui referendum este „cea mai penibila situatie politica si constitutionala“, remarca Lucian Bolcas (PRM). „Exista mijloace constitutionale de a bloca actiunile presedintelui. Avem pregatite modalitati de actiune si le vom utiliza la momentul potrivit“, a anuntat deputatul.

Guvernul isi calculeaza miscarile
Presedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, a precizat ca Guvernul se pregateste sa-si asume raspunderea in Parlament pentru legea votului uninominal, in varianta ProDemocratia, agreata de partidele politice. El a spus ca, daca saptamana viitoare se va constata ca lucrurile nu merg bine in Parlament, atunci Executivul ori da o ordonanta, ori isi asuma raspunderea pe aceasta lege. „Eu sper ca luni, cel mai tarziu marti, Senatul sa adopte proiectul si atunci eu pot sa spun ca pana pe 25 noiembrie si Camera il termina“, a dat asigurari Olteanu. Purtatorul de cuvant al Senatului, Andrei Alexandru, a declarat ca exista o mare probabilitate ca legea sa intre in dezbaterea senatorilor miercuri.

Razbunarea PSD incepe pe 25 noiembrie!
PSD se concentreaza pe alegerile pentru PE si ca se asteapta la rezultate foarte bune, in conditiile in care euroscrutinul va fi corect, a declarat presedintele Mircea Geoana, pentru Mediafax. „Razbunarea va începe pe 25 noiembrie si se va încheia cu alegerea unui pesedist la Palatul Cotroceni.(...) Saptamâna care începe mâine (22 octombrie) este decisiva, nu numai pentru ca începe campania pentru europarlamentare, ci si pentru soarta votului uninominal. Vom afla daca partidele parlamentare vor vot uninominal, daca Basescu si Tariceanu fac un joc de imagine ieftin. Românii stiu ca Basescu, de fapt, nu-si doreste decât sa fie locomotiva PD pentru alegeri“, a mai spus liderul PSD. (C.C.)
 
 

Parerile celor ce au citit pana acum

  •   BaiatulDinUmbra
    din timisoara
     

    oare pe cine vor alege ca presedinte?

    Comentariu adaugat in 07.11.2007, ora 06:01.
     

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!