Teodor Paleologu si Stejarel Olaru, vizati de PNL pentru euroalegeri

Articol adaugat in 04 Septembrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Echipa eTimisoara

 
Teodor Paleologu si Stejarel Olaru, vizati de PNL pentru euroalegeri
Ambasadorul României în Danemarca şi Islanda, Teodor Paleologu, şi consilierul premierului Stejărel Olaru ar putea candida la alegerile pentru Parlamentul European, în numele PNL, au declarat, marţi, pentru NewsIn, surse din conducerea partidului.

Sursele citate au declarat pentru NewsIn că, deşi propunerea era ceva mai veche, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a consultat pe vicepreşedinţii partidului în legătură cu candidatura ambasadorului, fiul seniorului liberal Alexandru Paleologu, pentru a avea şi punctul lor de vedere. Teodor Paleologu a mai fost propus şi pentru postul de ministru al afacerilor externe, imediat după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu.

De asemenea, un alt candidat ar fi consilierul premierului Stejărel Olaru, care face parte şi din conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Sursele citate mai spun că nu s-a luat încă o decizie, deşi conducerea PNL a discutat cu cei doi despre candidatura pentru PE. Potrivit aceloraşi surse, mai mulţi lideri PNL ar avea unele rezerve faţă de cei doi.

Consultările au avut loc în cadrul întrevederii de luni seara dintre Tăriceanu şi vicepreşedinţii PNL, întrevedere în urma căreai s-a stabilit ca echipa de campanie electorală să fie coordonată de Crin Antonescu, pe probleme politice, în vreme ce secretarul general al PNL, Dan Motreanu, se va ocupa de chestiunile tehnice.

Vicepreşedintele Ludovic Orban va coordona departamentul de comunicare al echipei de campanie electorală a PNL, au declarat, luni, pentru NewsIn, surse participante la întâlnirea dintre preşedintele liberal Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedinţii partidului.

Orban va completa astfel staff-ul electoral care va fi coordonat de vicepreşedintele Crin Antonescu, pe probleme politice, în vreme ce şeful echipei, secretarul general al partidului Dan Motreanu, a fost degrevat de o parte din sarcini şi va gestiona doar aspectele ce ţin de probleme tehnice.Orban îl va înlocui astfel pe deputatul George Scutaru, care fusese propus iniţial de vicepreşdintele Teodor Meleşcanu.

Înţelegerea din cadrul întâlnirii ce a avut loc la Palatul Victoria, luni seara, prevede ca vicepreşedintele Teodor Meleşcanu să se ocupe şi el de relaţiile externe, în vreme ce vicepreşedintele Norica Nicolai va coordona relaţia cu societatea civilă. Dintre vicepreşedinţii pe domenii de activitate, ministrul afacerilor externe Adrian Cioroianu rămne singurul care nu a fost cooptat în staff-ul electoral. Şi ceilalţi vicepreşedinţi pe regiuni, cum ar fi Puiu Haşotti sau Dan Radu Ruşanu, se vor implica în campania electorală pe zonele pe care au responsabilităţi.

Decizia ca vicepreşedintele Crin Antonescu să coordoneze partea politică echivalează cu atribuirea poziţiei de şef de campanie al PNL la alegerile pentru Parlamentul European, el urmând să îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt. Decizia vine după ce şeful echipei de campanie electorală, Dan Motreanu, ameninţase săptămâna trecută că va demisiona din această funcţie din cauza refuzului vicepreşedinţilor de a se implica în derularea acţiunilor ce ţin de pregătirea partidului pentru alegeri.

De altfel, lui Crin Antonescu i s-a reproşat constant că nu se implică şi că absentează de la şedinţele de partid, deşi este vicepreşedinte pe probleme politice.

Surse liberale declaraseră săptămâna trecută pentru NewsIn că Motreanu s-a referit în special la vicepreşedintele Puiu Haşotti, care a refuzat să coordoneze departamentul privind evaluarea dosarelor candidaţilor, precum şi la vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu, care ar fi trebuit să gestioneze problema colectării fondurilor.

Liberalii au mai spus că, dincolo de problema candidaturii capului de listă Mihai Răzvan Ungureanu, partidul stă destul de prost la capitolul financiar. În aceste condiţii, în utlima şedinţă a Delegaţiei Permanente a partidului, au existat discuţii aprinse între liderii PNL. Mai mulţi lideri au protestat faţă de propunerea lui Motreanu legată de sancţionarea organizaţiilor care nu obţin un scor minim de 18% la euroalegeri. Motreanu a propus ca sancţiune retragerea dreptului preşedinţilor de filiale de a mai propune candidaţi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Colegii săi de partid au protestat şi au respins această propunere, sub pretextul că statutul PNL prevede deja sancţiuni în astfel de cazuri. În plus, ei au mai invocat faptul că viitoarele alegeri ar putea avea loc în baza votului uninominal, ceea ce ar face inutile măsurile punitive propuse de şeful staff-ului electoral.

 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!