Esti aici : Timisoara » Politica › Referat în cazul Pacuraru - Ministrul, acuzat de "aprobare tacita"
Referat în cazul Pacuraru - Ministrul, acuzat de "aprobare tacita"
Articol adaugat in 26 Ianuarie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Păcuraru a declarat ieri că a văzut referatul procurorului prin care cerea Preşedinţiei avizul pentru începerea urmării penale, spunând că acesta nu conţine nimic incriminator la adresa sa. Ministrul liberal a precizat că singura acuzaţie care i se aduce, aceea de "aprobare tacită", este desprinsă dintr-o înregistrare a unei convorbiri telefonice dintre el şi Morega în care liderul liberal gorjean îi spunea: "Când fiul tău va tece prin Gorj, spune-i să treacă pe la mine". "Asta este tot ce au şi mă acuză de aprobare tacită", a arătat Păcuraru, convins că în cazul său este vorba "de corupţie cu faptă zero şi prejudiciu zero". Totuşi, ministrul a recunoscut că Morega (pe care l-a numit drept un "guraliv" la telefon) s-ar fi oferit, într-o convorbire cu fiul său, să-l ajute în legătură cu un contract, dar acesta ar fi refuzat politicos oferta, anunţându-l pe liderul filialei liberale că respectivul contract a fost câştigat deja la licitaţie.
Sursa: Jurnalul National
Autor: Lavinia Dimancea
citeste tot articolul pe site-ul Jurnalul National
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Vanghelie ii trateaza in Postul Craciunului cu porci pe profesori
- ›UDMR ‘sfideaza’ din nou Romania
- ›Dansez pentru…un politician
- ›Vanghelie ia 4,6 milioane de euro din buzunarul bucurestenilor pentru Economat
- ›Basescu: Actualul Guvern sa gandeasca o strategie anticriza, viitorul sa prezinte un program economic
- ›RA-APPS a incasat peste 6 milioane de euro din vanzarea imobilelor administrate
- ›Marko Bela: Relatia de colaborare dintre Covasna si Harghita ar trebui institutionalizata
- ›Probleme in accesarea fondurilor europene pentru agricultura
- ›Consiliul Judetean Covasna retrage hotararea de amplasare a panoului 'tinutul secuiesc' din cauza unor erori tehnice
- ›Regula de aur a lui Geoana
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Sa radem cu pofta!
- Un cuplu de francezi nu are copii. Pana la urma sunt indemnati sa vorbeasca cu [...]
Categoria: Bancuri cu Altele - Doua blonde la dus: - Da-mi, te rog, samponul tau! - Dar ai unul langa tine... - [...]
Categoria: Bancuri cu Blonde - Un soarece alergat de o pisica intra innebunit intr-un grajd. Da aici de o [...]
Categoria: Bancuri cu Altele - Doua blonde calatoresc cu trenul.
In compartiment calatoreste cu ele un barbat [...]
Categoria: Bancuri cu Blonde - Ion si Vasile la vorba p camp :
-Ion-mah Vasile?Tie iti plac femeile grase [...]
Categoria: Bancuri cu Altele






